Săptămâna trecută, a avut loc dezbaterea publică prvind proiectul de buget al Primăriei Râmnicului pe anul 2011, un buget care se estimează că va avea la dispoziţie resurse în valoare totală de 187,2 milioane lei. Anul trecut, Primăria Râmnicului estima un buget pe 2010 în valoare totală de circa 214 milioane lei (peste 52 milioane euro), în structură după cum urmează: venituri proprii din taxe şi impozite - 107,3 milioane lei; venituri din prelevări cu destinaţie specială - 86,5 milioane lei; împrumut bancar - 20 milioane lei. Însă, veniturile proprii ale bugetului local, estimate pentru anul 2011 sunt mai mici cu 7 milioane lei lei faţă de încasările realizate în anul 2010.
În 2011, Primăria Râmnicului va avea un buget propriu de peste 170,4 milioane lei, din care: venituri din impozite şi taxe locale (110,8 milioane lei); venituri cu destinaţie specială (59,1 milioane lei); fonduri externe nerambursabile (532.205 lei). La această sumă se adaugă bugetul fondului de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare (fond IID) - Măsura ISPA apă (10,1 milioane lei), şi bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ şi instituţiilor de cultură (6,66 milioane lei).
La elaborarea proiectului de buget s-a ţinut cont de excedentul anului 2010 în sumă totală de 6,23 milioane lei, fiind respectate principiile instituite prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, respectiv: principiul universalităţii, principiul transparenţei şi principiul unităţii. Resursele celorlalte bugete care compun bugetul local consolidat sunt destinate finanţării următoarelor acţiuni: bugetul autofinanţat al unităţilor de învăţământ şi instituţiilor de cultură - în valoare totală de 6,66 milioane lei, pentru completarea surselor proprii de finanţare a cheltuielilor curente ale fiecărei unităţi; bugetul Fondului IID - Măsura ISPA Apă, în valoare totală de 10,1 milioane lei pentru finanţarea cheltuielilor pe Măsaura ISPA - Reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi a epurării biologice în municipiul Râmnicu Vâlcea. (P.C.)
Web Design by DowMedia