NU LĂSAŢI MOARTEA SĂ INTRE îN SAT!

duminică, 12 decembrie 2010

Apel către primari

NU LĂSAŢI MOARTEA SĂ INTRE ÎN SAT!

În mai multe oraşe din ţară a fost declanşată o lăudabilă campanie de închidere sau de interzicere a unităţilor comerciale profilate pe punerea la vânzare a unor flori, seminţe, plante şi substanţe cu virtuţi halucinogene. Este o luptă aspră şi la limita normelor şi principiilor legale având în vedere că iniţiativele în afaceri nu pot fi îngrădite. Cazurile la care ne referim se află şi ele sub protecţia ascunsă a Legii nr. 75/1995 care, în articolul 4, permite vânzarea unor produse etnobotanice drept ... îngrăşăminte pentru plante.

Din păcate, în faţa unui fenomen grav care a cuprins ca o pecingine toxică mai toate oraşele din ţară, cu excepţia OUG nr. 6/2010 încă nu a apărut dinspre Guvern sau Parlament vreo iniţiativă legislativă care să obstrucţioneze înflorirea acestui gen periculos de comerţ prin intermediul aşa-ziselor „magazine de vise".

Un semnal de alarmă s-a făcut în aceste zile auzit şi dinspre Comisia Europeană prin vocea comisarului pentru Droguri şi Toxicologie care insistă asupra demarării unor acţiuni de anvergură la nivelul fiecărei ţări pentru identificarea, monitorizarea şi analiza de risc a noilor varietăţi neinterzise de plante ori substanţe sintetice care au completat gama drogurilor.
În cazul ţării noastre, problema în discuţie şi-ar fi găsit lesne rezolvarea dacă s-ar fi urmărit cu un plus de atenţie reactualizarea periodică a tabelelor anexă la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, prin înregistrarea noilor plante şi substanţe din actuala serie a „nevinovatelor" etnobotanice.

În lipsa cadrului legal de măsuri coercitive, singura soluţie, deocamdată, rămâne atitudinea civică, a autorităţilor locale. Pe acest fundament se bazează şi acordul de cooperare pe care Consiliului Judeţean Vâlcea l-a perfectat împreună cu Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog. Prin acest acord ne asumăm responsabilitatea şi angajamentul de a susţine material şi logistic programele şi acţiunile consacrate prevenirii consumului de plante şi substanţe etnobotanice, pe fondul protecţiei antidrog a populaţiei juvenile, tinere şi adulte din judeţul Vâlcea.
Împlicarea în această bătălie doar a Consiliului Judeţean nu este de-ajuns. Sunt convins că orice primar nu poate rămâne liniştit aflând că, în primele 10 luni din acest an, au fost spitalizaţi 58 de tineri vâlceni care au prezentat grave devieri de comportament şi şi-au pus viaţa în pericol după ce au consumat diferite plante psihotrope.

Deosebit de grav este faptul că lanţul desfacerii de produse halucinogene a început să-şi facă apariţia şi în micile oraşe, ba chiar şi în mediul rural. Or, la astfel de ofensive grave şi periculoase trebuie să se intervină cât mai repede şi mai eficient. Cu ceva mai mult curaj şi cu argumente imbatabile, primăriile şi consiile locale au posibilitatea să interzică depotrivă producerea, achiziţionarea, deţinerea, utilizarea şi comercializarea de plante, substanţe şi alte mixuri euforice şi psihotrope de orice fel.

Autorităţile publice locale au dreptul prin lege să împiedice deschiderea unor unităţi comerciale care să desfacă produse neconforme în vecinătatea unităţilor de învăţământ şi educaţie, a insituţiilor de cultură şi religioase şi chiar a locurilor de agrement şi distracţii. De aceea, trebuie generalizată în toate localităţile din judeţul nostru obligaţia ca orice comerciant care inteţionează să deschidă un magazin, indiferent de structura sortimentală a mărfurilor care vor fi puse la vânzare, să obţină în prealabil dacă nu o autorizaţie, măcar un acord de funcţionare din partea consiliului local.
Deoarece nu putem fi indiferenţi şi nu ne putem juca cu sănătatea şi viaţa copiilor şi tinerilor noştri, îi rog, îi implor pe toţi primarii şi consilierii locali din Vâlcea să vină lângă noi şi să facem împreună front comun, într-un război pe faţă împotriva etnobotanicelor şi derivatelor acestora.

Dr.ing ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe