Luna trecută, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, a încheiat cu SC Via Carpatia SRL Bucureşti un contract de prestări servicii proiectare pentru obiectivul „Modernizare DN 7D Câineni - Perişani, judeţul Vâlcea". Lungimea tronsonului este de peste 31 de kilometri, iar lucrările de construcţie se estimează că vor demara în anul 2012.
De asemenea, în cadrul Comitetului Tehnico-Economic DRDP Craiova a fost avizată documentaţia tehnico-economică aferentă acestui obiectiv. În cadrul documentaţiei tehnice sunt tratate atât problemele legate de drum şi poduri, cât şi cele care privesc consolidările şi amenajarea scurgerilor de ape. Valoarea totală a investiţiei este de circa 80 milioane lei (19 milioane euro), din care construcţii montaj 66,4 milioane lei.
Lucrările de execuţie vor putea fi promovate în momentul introducerii acestui obiectiv în Lista obiectivelor de investiţii cu finanţare de la bugetul de stat-Capitol B - Obiective de investiţii noi. Lucrările prevăzute a fi realizate sunt: modernizarea a 11 poduri; refacerea sistemului rutier; montare parapeţi direcţionali şi parapeţi pietonali; amenajare drumuri laterale pe o lungime de 25 m; amenajare două locuri de parcare cu suprafaţa de 4.000 mp; şanţuri şi rigole; consolidări şi amenajări ale corpului drumului. La finalizarea lucrărilor de modernizare, lăţimea platformei DN 7D va fi de 8 m (lăţimea părţii carosabile - 6 m, lăţimea benzilor de încadrare - 0,25 m şi lăţimea acostamentelor - 0,75 m).
Actualul drum naţional DN 7D a fost preluat în administrarea MTI - CNADNR SA din administrarea Consiliului Judeţean Vâlcea, în conformitate cu prevederile HG nr. 485/2003. În perioada iunie-iulie 2010, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a executat pe DN 7D lucrări de întreţinere curentă pe timp de vară (reprofilare platformă drum, balastare, asigurare scurgere ape, înlocuire tuburi la podeţe etc). În luna august, din cauza precipitaţiilor abundente, drumul naţional DN 7D Câineni - Perişani a suferit o serie de degradări, devenind necesară refacerea zonelor afectate prin lucrări de balastare şi reprofilare a platformei drumului, în valoare de aproximativ 200.000 lei. Lucrările de remediere a degradărilor produse de precipitaţii au fost finalizare în data de 20 septembrie. (P.C.)
Web Design by DowMedia