Comuna Amărăşti este formată din satele Amărăşti, Nemoiu, Mereşeşti, Palanga, Padina şi Teiu. Din 2008, în fruntea Primăriei Amărăşti se află social-democratul prof. Constantin Drăghici şi putem spune că a demonstrat că este omul faptelor, care şi-a impus ca, sub conducerea sa, localitatea să evolueze şi să aibă o dezvoltare durabilă.
Deşi anul 2010 a fost un an greu din punct de vedere economic, primarul nu a stat în loc. Cel mai mare merit al său pentru acest an este faptul că a reuşit să atragă fonduri pe baza proiectului PNDR- Măsura 322 care va cuprinde cinci „secţiuni" de construcţii-montaj. „Primul pas va consta în realizarea reţelei de canalizare şi a celei de alimentare cu apă pe tronsoane de câte 15 km fiecare. O altă prioritate va fi modernizarea drumului DC 97 prin asfaltare, realizarea rigolelor şi a unor podeţe. De asemenea, vom construi o grădiniţă în satul Amărăşti", a spus primarul Constantin Drăghici.
Primarul Constantin Drăghici este omul faptelor şi al promisiunilor ferme, de aceea este înţeles şi sprijinit de concetăţeni. A dovedit că acolo unde există voinţă, rezultatele nu au cum să întârzie şi Amărăştiul va ajunge una dintre cele mai apreciate localităţi din judeţ. „Aceasta se datorează în primul rând flexibilităţii şi sprijinului acordat de noi pentru populaţie cât şi faţă de investitori. Dispunem de un fond de vânătoare însemnat şi nu în ultimul rând de localnici ospitalieri. Dorim să modernizăm toate drumurile comunale şi săteşti şi de asemenea nu trebuie omis faptul că avem un bogat tezaur spiritual, cu biserici care au fost construite şi au rămas de mărturie încă din anii 1800", a mai precizat în încheiere primarul comunei Amărăşti. (O.A.)
Web Design by DowMedia