Starea de spirit a angajaţilor este tensionată, după ce s-au pierdut 40% din drepturile salariale

duminică, 21 noiembrie 2010

• Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber „Oltchim”, recunoaşte că

Starea de spirit a angajaţilor este tensionată, după ce s-au pierdut 40% din drepturile salariale

 

Sindicatul Liber „Oltchim” este o organizaţie reprezentativă care negociază anual din 1991 contractul colectiv de muncă la nivelul SC Oltchim SA şi din 2003 la nivel de grup de angajatori. Sindicatul este membru fondator al Uniunii Sindicale Teritoriale „Cartel Alfa” Vâlcea, iar în prezent reuneşte peste 42 de nuclee sindicale din societăţi comerciale, secţii, servicii şi sectoare de activitate. De asemenea, reprezintă membrii de sindicat din SC Oltchim SA, SC Protectchim SRL, SC Mentchim SA, SC Designro SA şi SC Sibguard SRL în specialităţile: chimie, construcţii de maşini, agroalimentare, materiale de construcţii, proiectare şi pază. În prezent, sindicatul numără 5.520 de membrii cotizanţi.

În anul 1994 a înfiinţat societatea Sincom Impex SRL având ca asociat unic Sindicatul Liber „Oltchim”, care funcţionează şi în prezent cu scopul de a facilita cumpărarea unor bunuri de către salariaţii, membrii de sindicat. În momentul de faţă, funcţia de preşedinte al sindicatului este deţinută de ing. Mihai Diculoiu.

• În calitate de reprezentant al salariaţilor din cea mai mare societate comercială din Vâlcea, când estimaţi că se va relua activitatea la capacitate maximă a noii companii integrate Oltchim-Arpechim?

Mihai Diculoiu: „Vreau să vă spun că până în prezent au fost definitivate reparaţiile şi reviziile la instalaţiile de la petrochimia de la Arpechim Piteşti, însă pentru a putea reporni capacităţile de producţie trebuie să accesăm creditul acela de 100 milioane de euro. Acţionarii Oltchim au aprobat contractarea acestui credit, iar acum conducerea executivă caută să identifice sursa financiară. Din cei 100 milioane euro, 40 milioane euro vor fi alocaţi pentru plata firmelor care au executat reparaţii la Arpechim, iar restul de 60 milioane euro vor fi folosiţi pentru capital de lucru”. 

• Cum consideraţi colaborarea Sindicatului Liber cu conducerea Oltchim?

M.D.: „Noi acţionăm cu toate forţele pentru a putea reporni activitatea de la Arpechim şi pentru ca Oltchim să-şi reia producţia la capacitate maximă. Facem front comun pentru a salva Oltchim-ul, contrar atacurilor venite din partea acţionarului minoritar PCC”.

• Care este în momentul de faţă starea de spirit a salariaţilor din Oltchim?

M.D.: „Este logic că starea de spirit a angajaţilor nu este din cea mai bună, sau chiar tensionată. Salariaţii de la Oltchim au pierdut aproape 40% din drepturile salariale, asta pentru că la 1 ianuarie 2008 a fost ultima majorare salarială. Am făcut sacrificii enorme, dar iată că aceste sacrifici încep să dea roade. Nimeni nu poate accepta ca Oltchim-ul să ajungă pe mâna PCC-ului. Vreau să vă mai spun că salariaţii trec prin aceste probleme, dar cu eforturi maxime sperăm să depăşim aceste momente. În noiembrie şi decembrie, Oltchim va avea profit şi nu este exclusă o majorare a salariilor. Conform legislaţiei europene, am fost obligaţi să le îngheţăm 12 luni salariile celor 430 de angajaţi de la Arpechim, care erau mai mari cu 50% faţă de cele din Oltchim. Vrem ca într-un timp cât mai scurt să aducem salariile din Oltchim la nivelul celor de la Arpechim Piteşti”

• Vor mai exista disponibilizări sau restructurări de personal la Oltchim?

M.D.: „Nu, nu se pune problema. Vom rezista chiar dacă vom acorda salariile cu întârziere. Este chiar posibil să apelăm la forţa de muncă calificată, în special pensionarii de peste 50 de ani, după ce se vor pune în funcţiune secţiile Monomer şi PVC care funcţionează cu etilena ce va fi livrată de Arpechim Piteşti”. (Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe