Ion Cîlea a dat o suplimentare de 5 miliarde lei firmei PSD din Piteşti, General Trust SRL

miercuri, 8 septembrie 2010

În condiţii de austeritate,

Ion Cîlea a dat o suplimentare de 5 miliarde lei firmei PSD din Piteşti, General Trust SRL

• Şeful IPJ Vâlcea, chestorul Stoica, este naşul lui Cătălin Spătaru, patronul General Trust • Stoica a ajuns la Vâlcea „să vegheze“ la bunăstarea afacerilor finului său? 

În vara acestui an, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a semnat un nou act adiţional la Contractul de lucrări nr. 9660/3083/06.08.2009 pentru obiectivul de investiţii „Modernizare DJ 651 B Bălceşti - Goruneşti - Limită Judeţ Olt, km. 0+000-12+500”, oraşul Bălceşti. Potrivit anunţului postat pe SEAP, tipul procedurii a fost negociere fără anunţ de participare, iar criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut.

Noul contract i-a fost atribuit direct executantului lucrării, adică societatea General Trust Argeş SRL, cu sediul în Piteşti. Firma are „ramificaţii şi relaţii” în conducere PSD Argeş, astfel că nu i-a fost greu să obţină de la Ion Cîlea o suplimentare de fonduri de circa 5,1 miliarde lei.

În urma finalizării procedurii de licitaţie deschisă derulată în anul 2009 pentru acest obiectiv de investiţii, s-a încheiat contractul de lucrări cu SC General Trust Argeş SRL Piteşti în valoare de circa 90 miliarde de lei vechi, având o perioadă de execuţie de 12 luni de la data semnării lui. Pe parcursul execuţiei lucrării, reprezentanţii antreprenorului, proiectantului, beneficiarului şi consultantului, au constatat necesitatea execuţiei unor lucrări suplimentare. Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa 2, Domeniul de intervenţie 2.1.

În luna septembrie 2009, au început lucrările de asfaltare a drumul judeţean 651 B (Bălceşti - Goruneşti), după ce, la sediul Primăriei Bălceşti a fost semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru modernizarea a 12,5 kilometri de drum. Proiectul prevede modernizarea sistemului rutier, inclusiv 3.000 de metri de parapeţi metalici şi 3.000 de metri de şanţuri betonate. De asemenea, se vor amenaja 130 de podeţe şi semnalizările rutiere, inclusiv 30 de drumuri laterale, pe o lungime de 50 de metri.

Consiliul Judeţean Vâlcea implementează, în calitate de beneficiar, proiectul „Modernizare DJ 651B Bălceşti – Goruneşti la limita cu judeţul Olt”, contractul de finanţare aferent proiectului fiind semnat în decembrie 2008. Acesta prevede ca, până la data de 19 iunie 2011, să se modernizeze 12,5 kilometri de infrastructură rutieră, valoarea totală a proiectului fiind de 190 miliarde lei vechi, valoare care include costurile eligibile, neeligibile şi TVA. Din păcate, firmele din Vâlcea nu au avut acces la această licitaţie. Deşi caietul de sarcini a fost cumpărat atât de Regia Autonomă de Drumuri şi Poduri Vâlcea, cât şi de firma Ghecon Construct, nici una dintre cele două nu a putut oferi un preţ mai mic decât preţul de dumping cu care a venit SC General Trust SRL, din Piteşti.

Cine se află în spatele SC General Trust SRL?



În urma investigaţiilor făcute de reporterii „Ziarului de Vâlcea“, în colaborare cu colegi de la publicaţii din judeţele Argeş, Dolj şi Olt am ajuns la concluzia că preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, s-a implicat cu vârf şi îndesat în atribuirea contractului de 200 miliarde lei firmei SC General Trust SRL, patronată de omul de afaceri Catalin Spătaru, un apropiat recunoscut al PSD-ului în judeţul Argeş şi la nivel naţional. Spătaru a sponsorizat constant PSD de-a lungul anilor şi ceea ce s-a întâmplat la Vâlcea este o formă de recompensă a „serviciilor“ electorale. Recompensă achitată din banii vâlcenilor, dar şi ai europenilor (proiectul fiind finanţat în mare parte de Uniunea Europeană).


Chestorul Stoica, naşul afaceristului Spătaru


Dar haideţi să vedem cine este acest Cătălin Spătaru, omul care se află în spatele firmei SC General Trust SRL – Piteşti. Cătălin Spătaru este finul chestorului Ion Stoica, actualul comandant al IPJ Vâlcea, fost comandantul IPJ Olt (recunoscut ca fiind un apropiat al PSD) şi fost adjunct al şefului IPJ Argeş. Relaţia lor este una de notorietate în judeţul Argeş, dar şi Olt. La toate evenimentele mondene unde apare chestorul Stoica se iveşte imediat şi Spătaru. În anul 2007, cei doi şi-au petrecut concediul în Antalya (Turcia) împreună cu prefectul Octavian Popescu.



Ziarele din Argeş sunt pline de relatări despre relaţia dintre firma de asfaltări a lui Spătaru şi şefii pesedişti ai judetului. Iată ce scria în mai 2007 „Gazeta de Olt“ despre afaceristul Spătaru: „...Aşa cum spuneam la început, banul nu are culoare de partid. Pentru ca iată. A aflat cineva că fosta clădire în care au funcţionat Băile Comunale din Slatina, împreuna cu cei peste 1200 mp din dotare a fost cumpărată de firma S.C. General Trust Arges SRL, patronată de Cătălin Spataru? Tranzacţia a avut loc pe muteşte.

 
După multe licitaţii şi schimbări de preţ. Până la urma a fost cumpărată cu doar 3 (trei) miliarde lei. Un mizilic faţă de valoarea intrinsecă a clădirii, monument istoric al Slatinei. Asta a fost una. Să mai spunem şi despre lucrarea de asfaltare de la Coloneşti? În valoare de 28 miliarde lei vechi. Să mai spunem şi că staţia de asfalt cumpărată de Boby Şerbănoiu în anul 2005 de la Finanţele Publice cu aproape 12 miliarde ar fi intrat în proprietatea aceluiaşi Cătălin Spătaru? 

Daca este asa, şi gura târgului nu prea minte, înseamnă că este adevarat şi că asfaltul de la intrarea în Slatina miroase tot a Piteşti.

Cea mai tare lovitura a dat-o însă Spătaru la Scorniceşti. Unde a câştigat lucrarea de alimentare cu apa. Bani aduşi de la Guvern. Pentru ca lucrurile să iasă bine, pe lângă firma lui Spătaru a concurat şi o firmă condusă de un alt prieten al prefectului Popescu, Bobaru. Să fie o întâmplare că acelaşi constructor s-a ocupat, în vara anului trecut, de refacerea structurii de încălzire a vilei prefectului din Caracal?“
(N.T.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe