Subprefectul Ioan Filip a condus vineri şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic, la care au participat, în calitate de invitaţi, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea şi viceprimarul Râmnicului, Eusebiu Veţeleanu. În cadrul reuniunii, reprezentanţii asociaţiilor de pensionari au solicitat un sediu pentru clubul „Femina” şi alte două sedii destinate desfăşurării activităţii altor structuri organizatorice ale celor de vârsta a treia, precum şi respectarea dreptului de proprietate asupra terenului grădinii de vară din faţa sediului CAR Pensionari.
Alte probleme ridicate în şedinţă au fost cele ale locurilor din căminele de bătrâni, insuficiente în raport cu numărul de cereri, solicitându-se factorilor cu putere de decizie identificarea unor amplasamente pentru construirea unor noi aşezăminte de acest tip. A fost luată în discuţie şi tema valorii punctului de pensie, dorinţa pensionarilor fiind ca aceasta să rămână la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, nivel luat în calcul la stabilirea bugetului consolidat al statului pe 2010.
Urmează ca luni, la ora 9.30, viceprimarul Eusebiu Veţeleanu şi secretarul municipiului, Toma Mihăescu să se întâlnească şi cu reprezentanţi ai diferitelor asociaţii de pensionari la sediul CAR Pensionari, pentru stabilirea unor măsuri destinate soluţionării problemelor ridicate de aceştia.
Web Design by DowMedia