CET Govora va prelua cariera de cărbune Alunu şi va salva 500 de locuri de muncă

duminică, 29 august 2010

• Directorul general Mihai Bălan creează al patrulea complex energetic din Oltenia

CET Govora va prelua cariera de cărbune Alunu şi va salva 500 de locuri de muncă

• „Voi încerca să ridic capacitatea de producţie a carierei de la Alunu, de la 1 milion de tone, la 1,4 milioane tone pe an. Dacă este rentabil, vom prelua şi transportul pe calea ferată”, a subliniat directorul general al CET Govora, Mihai Bălan
Petre Coman

Vineri, 27 august, directorul general al CET Govora, Mihai Bălan, a organizat o conferinţă de presă în care, printre altele, a anunţat că a demarat negocierile în vederea preluării de la SNLO a carierei Alunu şi integrării acesteia în cadrul CET Govora. „Zilele trecute, am început discuţiile pentru eventuala preluare a unei cariere de cărbune, pentru ca practic să creăm un centru energetic. Ieri (joi, 26 august – n.r.) au fost discuţiile la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi la Ministerul Economiei şi, în principiu, s-a stabilit ca CET-ul practic să preia cariera Alunu pentru că cele două cariere de la Berbeşti funcţionează independent.

Cele două cariere au o producţie de circa 1 milion de tone de cărbune fiecare. Ţinând cont de faptul că SNLO a pierdut unul din marii consumatori - CET Braşov - practic Berbeştiul a rămas cu o capacitate să zicem «trunchiată». Practic suntem singurul consumator de cărbune din zonă. În aceste condiţii, s-a făcut o analiză şi se stabilise ca SNLO să închidă cariera din Berbeşti şi să rămână în funcţie decât cariera Alunu. La discuţiile de la Ministerul Economiei am solicitat ca această carieră Alunu să fie preluată de CET Govora şi practic să formăm al patrulea complex energetic, alături de Craiova, Rovinari şi Turceni. Lucru care s-a aprobat în principiu.

Miercuri încep discuţiile pentru preluare, iar termenul de finalizare este 15 septembrie 2010. În aceste condiţii, practic se elimină orice suspiciune că CET Govora n-ar mai vrea să funcţioneze pe cărbune, dar neexcluzând pe viitor o extindere pe gaze în zona producerii de energie electrică. Joi, la Ministerul Economiei s-a discutat şi despre Oltchim. Nu fac eu alte aprecieri, dar pot să spun decât că lucrurile sunt pe un trend pozitiv, Oltchim-ul va reporni în această toamnă. Ministerul Economiei a alocat circa 1.600 de miliarde lei vechi care vor merge la SNLO pe o schemă de ajutor de stat.

Această schemă va funcţiona astfel: se alocă bani de la Ministerul de Finanţe către Consiliul Judeţean, CJ către CET Govora, noi la SNLO, apoi SNLO la bugetul de stat. Probabil vom beneficia de o anumită sumă pe această schemă, pe diferenţa de sumă urmând a se face o eşalonare de plată. Noi vom solicita ca societatea pe care o vom prelua să o preluăm fără datorii. În prezent, la cariera Alunu lucrează circa 500 de angajţi. Apoi, voi încerca să ridic capacitatea de producţie a carierei de la Alunu, de la 1 milion de tone, la 1,4 milioane tone pe an. Deci nu se va mai pune problema nici a disponibilizărilor şi nici a şomajului tehnic. Dacă este rentabil, vom prelua şi transportul pe calea ferată”, a declarat directorul general al CET Govora, Mihai Bălan.

CET Govora are de încasat o sumă totală de 25 milioane euro

În continuare, directorul general al CET Govora, Mihai Bălan, a mai precizat: „Există o propunere şi, probabil că se va valida, ca în continuare să se acorde subvenţie pentru gigacalorie şi în această iarnă. Parctic, la sfârşitul săptămânii viitoare probabil că o să apară şi un comunicat de presă că se va menţine şi în iarna 2010-2011 subvenţia pentru gigacalorie. În aceste condiţii, preţul gigacaloriei pentru populaţie nu o să crească.

Ştiu că a fost o panică în toate oraşele că preţul gigacaloriei o să crească şi drept urmare au fost foarte multe cereri de debranşare. Dar lucrurile s-au stabilit în sensul că se acordă în continuare subvenţie. Pentru anul viiitor o să se facă o altă analiză şi o să e găsească o altă formulă ca ajutor pentru populaţia care este defavorizată din punct de vedere al salariilor. În prezent, CET Govora are de încasat de la societăţi şi populaţie o sumă totală de 25 milioane euro.

Ţinând cont că în continuare se acordă subvenţie, practic se eliberează şi sumele care sun alocate pentru POS-ul de Mediu, CET Govora având o alocare de 56 milioane euro pentru realizarea condiţionărilor de mediu pe care le avem: desprăfuirea şi desulfurarea. Practic, ca termen limită, până la 1 octombrie, toată documentaţia pentru POS-ul de Mediu se va înainta la Bruxelles şi se va intra în linie dreaptă şi cu această finanţare. În aceste condiţii, cifra de afaceri o să ne crească, iar siguranţa consumatorilor (Oltchim, USG) o să fie mult mai bună”.

Primăria va lua un împrumut pentru a plăti datoria către CET Govora

În cursul acestei săptămâni, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea este chemat să aprobe contractarea unui împrumut în sumă de circa 6,6 milioane lei (1,5 milioane euro) de la Ministerul Finanţelor Publice, în următoarele condiţii: dobândă de 6,25% calculată la soldul împrumutului, perioadă de graţie de un an, perioadă de rambursare de cinci ani. Împrumutul contractat va fi folosit pentru achitarea obligaţiilor de plată restante înregistrate de municipiu către CET Govora.

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 51/16 iunie 2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare, s-a aprobat ca în anul 2010, Ministerul Finanţelor publice să acorde unităţilor administrativ teritoriale împrumuturi din veniturile obţinute din provizioane înregistrate în contul curent general al trezoreriei statului, cu o dobânda de 6,25% cu termen de rambursare de maximum 5 ani, cu o perioadă de graţie de un an.

Împrumutul se acordă unităţilor administrativ-teritoriale pentru achitarea obligaţiilor de plată restante înregistrate de acestea la data de 31 decembrie 2009 faţă de operatorii economici furnizori de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv faţă de operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat neachitate la data solicitării împrumutului.

Conform prevederilor din OUG nr. 51/2010, „sumele acordate unităţilor administrativ teritoriale cu titlul de împrumut din veniturile obţinute din privatizare vor fi utilizate exclusiv pentru: stingerea obligaţiilor fiscale restante ale operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat; stingerea    obligaţiilor fiscale restante ale operatorilor economici care au de încasat sume restante de la operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat”.

În sensul OUG 51/2010, prin obligaţii fiscale restante, se înţelege totalitatea obligaţiilor datorate de către operatorii economici la data de 31 martie 2010 şi neachitate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetul fondurilor speciale. Prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1901/28 iunie 2010, au fost aprobate normele metodologice pentru aplicarea OUG nr. 51/2010, în care se consemnează: „valoarea împrumutului solicitat de unitatea administrativ-teritorială nu poate depăşi valoarea cea mai mică dintre totalul obligaţiilor de plată restante înregistrate de aceasta, la data de 31 decembrie 2009 faţă de operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat neachitate la data solicitării împrumutului şi totalul obligaţiilor fiscale restante”.

La stabilirea valorii împrumutului pentru care se solicită apobarea s-au avut în vedere prevederile din OUG nr 51/2010 şi din Ordinul nr. 1901/2010, precum şi cele din Legea nr 273/2006 privind încadrarea în gradul de îndatorare de maxim 30% din veniturile proprii pentru perioada de contractare. Astfel, la data solicitării împrumutului, Primăria Râmnicului înregistrează datorii către CET Govora în sumă de 7,57 milioane lei din care 66 milioane lei obligaţie restantă la 31 decembrie 2009, reprezentând compensare preţ la energie termică produsă în sistem centralizat şi livrată populaţiei.

La data de 31 martie 2010, CFR Marfă SA Bucureşti, la care CET Govora are obligaţii restante pentru serviciile prestate, înregistrează obligaţii restante şi neachitate până la data de 19 august 2010 către bugetul de stat sau bugetele fondurilor speciale în sumă de 273,7 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe