Romeo Rădulescu nu are stofă de primar

duminică, 25 iulie 2010

Romeo Rădulescu nu are stofă de primar

Tiberiu Pîrnău
Rădulescu nu are discurs, este repetent la capitolul administratie publica locala, nu deţine în totalitate pârghiile, care să-i permită să conducă cu-adevărat Primăria Râmnicului. Este arogant peste măsură, invocă de prea multe ori legea, pe care o încalcă după aceea cu o uşurinţă uluitoare. Minte cu o dezinvoltură nemaiîntânită. Se minte chiar şi pe sine însuşi. Este edilul care a reuşit contraperformanţa de a pierde peste 20 la sută din procente în doar două luni de la alegerile care l-au scos câştigător la mustaţă. O victorie care i s-a datorat sută la sută fostului primar Mircia Gutău.

 Nici nu a cântat cocoşul de trei ori, că Romeo Rădulescu şi gaşca lui i-a şi ras proiectele administrative fostului primar. Rădulescu este slab, nu-i ajunge nici la degetul cel mic lui Gutău. Şi această realitate ne deranjează îngrozitor pe noi, râmnicenii, care am fost obişnuiţi să vedem şi să simţim de la o zi la alta, de la o lună la alta, transformările pozitive ale oraşului: străzi asfaltate, parcuri înfrumuseţate, parcări noi etc. De când a venit Romeo Rădulescu la primărie, oraşul este „varză“ a fost spintecat în două şi are acum maţele scoase.

Să-mi fie scuzată exprimarea, nu tocmai ortodoxă! Dar, în calitate de cetăţean al acestui oraş, mă doare când văd că o bandă de tip mafiot aşezată în fruntea consiliului local face harcea-parcea întreg oraşul. Străzi decopertate, găuri la tot pasul, proiecte stagnate, lucrări realizate în bătaie de joc. Am trecut zilele trecute prin zona ştrandului din Ostroveni şi m-am îngrozit de ceea ce am văzut acolo. O mizerie de nedescris: peste stradă de ştrand o bodegă ordinară, nişte magherniţe mizerabile sufocau la propriu şi la figurat atmosfera, iar bălăriile au acoperit întregul peisaj de jur-împrejurul ştrandului, un peisaj lugubru. O „groapă“.

A ajuns sărmanul Râmnic un fel de sat fără câini. Lui Rădulescu nu-i pasă pentru că el „este realizat profesional şi personal“. Pe el îl doare în cot! Păi dacă eşti realizat din toate punctele de vedere, lasă-ne în pace măi băiatule, vezi-ţi de afacerile şi familia ta şi nu-ţi mai bate joc de noi, râmnicenii! Urcă-te în Jaguar şi ia-ţi tălpăşiţa de la primărie, fă un bine unei întregi comunităţi! Eşti depăşit de situaţie! Acesta este adevărul. Normal că nu ţi-l va spune niciodată viceprimarul Constantinescu pentru că el are nevoie de un şef slab, de un primar care să-i permită să bage mâna în banul public, prin lucrări date prin „licitaţii“ firmelor tatălui său. Dar poate îţi iei şi tu partea de „caşcaval“ de acolo. Şi nu numai.

 Acum vei ridica „cheşul“ şi din alte judeţe. De la masonul şef din Sibiu, căruia îi bagi deja în buzunar câteva milioane de lei (noi!). Dacă veţi continua aşa, în scurt timp DNA-ul îşi va face o filială la Vâlcea şi veţi face coadă cu toţii, braţ la braţ, ca şi-n afaceri. Îmi pregătesc de pe-acum praştia. Pentru chiftele.

Eu cred că Rădulescu suferă de o boală, ceva gen grandomanie extremă. Altfel nu-mi explic ieşirile lui în public, la televiziune. Parcă este Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, doi într-unul, se aşteaptă că poporul râmnicean să-i pupe mâinile şi picioarele. Nici el nu ştie pentru ce, dar aceasta este atitudinea. Omul a luat-o razna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe