Sparle si soparle

duminică, 27 iunie 2010

Sparle si soparle

• Duminică, 27 iunie, cu votul majorităţii membrilor prezenţi la Delegaţia Permanentă a PNL Vâlcea, Ion Nicolae a fost exclus din rândul liberalilor. Şedinţa – care a durat peste 3 ore – a fost foarte tensionată, „animată” în special de replicile dure pe care şi le-au schimbat unii membri ai conducerii partidului cu „rebelul” Ion Nicolae.

Votul a fost extrem de categoric pentru excluderea din partid a lui Ion Nicolae (85 de voturi pentru şi 35 împotrivă), fapt ce nu l-a speriat pe fostul viceprimar al Râmnicului, pentru că acesta a depus o contestaţie la Comisia de Arbitraj. Astfel că până să se judece cauza la Comisia de Arbitraj, Ion Nicolae rămâne membru PNL, după ce în urmă cu mai mulţi ani a trecut „în vizită” pe la PRM şi Partidul Conservator.

• Iată că în sfârşit se face dreptate şi putem consemna prima măsură pozitivă a actualei conduceri a Primăriei Râmnicului: municipalitatea a decis să rezilieze contractul de delegare a colectării gunoiului cu societatea Urban, după ce a văzut că Doru Florescu refuză în continuare să plătească datoria de circa 70 miliarde lei vechi. Fostul „rege al gunoaielor” încerca să tragă de timp, prin procese îndelungate, însă cei de la primărie au descoperit că există o clauză în contract care permite municipalităţii să rezilieze contractul după numai... trei luni de neplată a redevenţei. Vom reveni!

• Din ciclul „bilă albă, bilă neagră”, trebuie să semnalăm faptul că primarul Romeo Rădulescu se codeşte să pună în aplicare contestaţia prefectului Petre Ungureanu cu privire la acordarea „stimulentelor” de 10 miliarde de lei vechi angajaţiilor din Primăria Râmnicului. Astfel că, începând chiar din luna iulie, este posibil ca funcţionarii să primească banii în plus, din care, numai secretarul Toma Mihăescu va avea o bucată grasă de circa 170 milioane lei vechi.

• Traseistul politic Mihai Sporiş s-a oprit la... PNL Vâlcea, după ce a trecut prin tot eşichierul politic, de la stânga la dreapta, cu o haltă prin Partidul Verde!

• În cursul lunii iulie, este aşteptată vizita în judeţului Vâlcea a liderului Partidului Conservator. Nu, nu este vorba de Dan Voiculescu – Felix (cel care conduce din umbră partidul), ci de... Daniel Constantin, un ilustru necunoscut ce a ajuns preşedintele de paie al „motanului”.

• La cheful pedelistului cu nume de cod Pătrăţel, între şeful de piaţă Ciobanu şi primarul Rădulescu a avut loc o altercaţie, care se putea lăsa şi cu vânătăi la ochii suavi ai edilului sau, mai grav, cu freză deteriorată. Oamenii fostului primar Gutău sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de atitudinea sfidătoare a lui Romeo Rădulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe