• Un fapt de incompatibilitate morală pe care îl întâlnim la avocatul Cezar Tită.... În urmă cu circa şase luni, acesta a fost ales preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia – Clubul Râmnicu Vâlcea, însă statutul acestei organizaţii nonguvernamentale prevede tocmai ca membrii de partid să nu facă parte din structurile de conducere ale APD. Însă, tocmai aici este problema: Cezar Tită este un vajnic susţinător (chiar dacă nu este membru) al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, fiind văzut adeseori la întrunirile de partid din Vâlcea.
• Să rămânem tot la UNPR şi să spunem că acest partid atrage la Vâlcea tot mai mulţi membri din alte formaţiuni politice. Unul dintre ei este directorul (!?!) de la Agenţia Domeniilor Statului Vâlcea, care, fără nici un fel de remuşcare, a trădat partidul care l-a cocoţat în fruntea instituţiei (PDL) şi se pregăteşte să treacă cu arme şi bagaje în barca UNPR. N-ar fi o mare pierdere pentru PDL plecarea „traseistului politic”, însă cei de la partidul lui Constantin Mazilu trebuie să ţină cont că ipochimenul poate să plece oricând mai departe, spre al 23-lea partid. Îi propunem să aleagă Partida Romilor pentru că este singura formaţiune politică unde fostul vânzător de chiloţi de damă din Dovali nu şi-a făcut simţită prezenţa...
• Marian Sârbu a reuşit, în perioada ultimului mandat de ministru al muncii, să-i dea o mână de ajutor fostei soţii, pe care a plasat-o într-o structură aducătoare de venituri sigure. Chiar dacă au divorţat în 2006, cei doi continuă să se sprijine în carieră. Elena Sârbu ocupă în acest moment poziţia de director general la Societatea Comercială de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă TBRCM, unitate subordonată Casei Naţionale de Pensii. În numărul viitor vom detalia o afacere cu iz de ilegalitate în care este implicată soţia fostului ministru Sârbu. Locaţia: Hotel Livadia – Olăneşti, judeţul Vâlcea. Ţineţi aproape!
• Telegrafice: Lorena este supărată pe senator. La fel şi mama ei, pe director. Cel cu scrisorile. S-a consolat cu fiul primarului. Din Ocne. Continuarea...
• Directorul societăţii Conexvil, Petre Bădârcea, vrea să se retragă din acţionariatul acestei firme. Bădârcea a mirosit că lucrurile scârţâie din punct de vedere financiar la Conexvil şi se pregăteşte să înfiinţeze, din cenuşă, o altă societate, cu acelaşi profil, de construcţii. Omul a început deja să-şi aranjeze ploile...
• În conferinţa de presă a Partidului Conservator Vâlcea, Mihai Persu a recunoscut că... este catâr şi că îi plac femeile. Nu-l contrazicem!
• Chestiunea cu cele 8 miliarde de lei vechi date ilegal de primarul Ilie Amuzan este doar vârful aisbergului afacerilor murdare de care nu este străin edilul-şef al oraşului Călimăneşti. Vom publica în numerele viitoare noi dovezi privind „activitatea” primarului Iliuţă în cei şase ani de mandat, pe baza dovezilor Corpului de Control al Prefecturii şi a Curţii de Conturi. Tatuajul primarului... a început să intre la apă!
Web Design by DowMedia