Traficanţii de droguri, după gratii

miercuri, 19 mai 2010

Traficanţii de droguri, după gratii

Anda Vlad

Cei doi tineri prinşi în flagrant în timp ce încercau să plaseze cocaină şi mefedronă pe piaţa neagră din Argeş şi Vâlcea au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Magistraţii Tribunalului Argeş au admis solicitarea procurorilor DIICOT, de arestare a suspecţilor sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc, unul dintre ei fiind cercetat şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei şi conducere fără permis.

Membrii reţelei anihilate procurau stupefiantele atât din Bucureşti, cât şi din Bulgaria, după care le distribuiau consumatorilor la preţuri incredibile. Tinerii au antecedente penale pentru infracţiuni de natură economică, loviri şi alte violenţe. În cazul celui de-al treilea individ implicat, judecătorii au luat decizia cercetării sale în stare de libertate.

Trei traficanţi reţinuţi la Argeş

Trei traficanţi de droguri de mare risc au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  Argeş în timp ce încercau să plaseze cocaină şi mefedronă, în special în Drăgăşani şi Piteşti. Reţeaua procura stupefiantele atât din Bucureşti, cât şi din Bulgaria, după care le distribuia unor consumatori din judeţele Argeş şi Vâlcea la preţuri de 120 de euro gramul de coca şi 200 lei cel de mefedronă. Traficanţii au antecedente penale pentru infracţiuni de natură economică, loviri şi alte violenţe.

Cei reţinuţi au fost descoperiţi în timpul unei acţiuni de combatere a traficului şi consumului ilicit de droguri, desfăşurată pe teritoriul judeţelor Argeş şi Vâlcea. Suspecţii au fost reperaţi în trafic de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) şi procurorii DIICOT Argeş, într-o maşină condusă de unul dintre membrii reţelei, care nici măcar nu avea permis.

Percheziţionând autoturismul, anchetatorii au descoperit mefedrona şi cocaina. „Din primele audieri şi din probele pe care le avem, rezultă că vindeau mefedrona cu 200 de lei gramul, iar cocaina - cu 120 de euro gramul, drogurile fiind cumpărate din Bucureşti. Tinerii au antecedente penale pentru infracţiuni de natură economică, loviri şi alte violenţe”, a declarat procurorul Nicolae Blaga, şeful DIICOT Argeş.
 
Drogurile, vândute copiilor de bani gata

Poliţiştii cred că, de regulă, clienţii traficanţilor de droguri erau copiii de bani gata, care-şi permiteau cheltuieli exorbitante. Reţeaua era una destul de ramificată, stupefiantele fiind distribuite în Piteşti, Argeş, Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş. Potrivit comunicatului oficial emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române, M. G. (26 de ani) încerca să plaseze în Piteşti aproximativ 20 de grame de cocaină şi 20 de grame de mefedronă. 



Pistol găsit la un traficant

Ofiţerii Antidrog l-au prins în flagrant, în oraşul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, pe I. I. (25 de ani), din Piteşti, care intenţiona să comercializeze 20 de grame de mefedronă. Conform IGPR, drogurile erau procurate atât din capitală, cât şi din Bulgaria, după care erau distribuite pe filiere. La percheziţia efectuată în locuinţa lui M. G., poliţiştii au mai descoperit 20 de grame de droguri de mare risc, precum şi un pistol de calibrul 9 mm şi patru cartuşe.

Faţă de ambii suspecţi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, ei fiind prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc. Drogurile comercializate de cei trei sunt foarte periculoase şi intră într-o categorie specială de stupefiante, pentru care legea prevede o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Procurorii au precizat că şeful reţelei este, la ora actuală, cel mai mare traficant de droguri din Argeş. În cauză, ofiţerii din cadrul B.C.C.O Piteşti, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti continuă cercetările în vederea documentării şi probării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală şi a altor persoane implicate în traficul de droguri de mare risc. Pedeapsa pentru trafic de droguri de mare risc este între 10 şi 20 de ani de închisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe