Rebeliune şi greva foamei la Arhiepiscopia Râmnicului
După ce a făcut greva foamei timp de două zile, baricadat în biroul său din Centrul Eparhial, preotul Nicolae State Burluşi a dat în judecată Arhiepiscopia Râmnicului. Fostul ecleziarh (acum transferat la biserica Cetăţuia din Râmnicu Vâlcea) consideră că decizia Consiliului Permanent este abuzivă şi fără temei legal. Situaţia fără precedent creată la Vâlcea este pe cale să ajungă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care recent a aprobat organizarea Sindicatului preoţesc “Păstorul cel Bun” din Mitropolia Olteniei.
Conducerea Arhiepiscopiei Râmnicului i-a comunicat luna trecută PC Nicolae State Burluşi să elibereze biroul în care îşi desfăşoară zilnic activitatea, pe motiv că acolo se va amenaja CAR-ul instituţiei. PC State a refuzat, iar Permanenţa, din încredinţarea ÎPS Gherasim, l-a schimbat din funcţia de preot slujitor al Catedralei Arhiepiscopale (ecleziarh). A fost mutat pe postul doi la biserica Cetăţuie din Râmnicu Vâlcea.
Fizic, părintele Nicolae State Burluşi nu se simte în stare să urce dealul Cetăţuiei, după cele patru bypassuri făcute în decursul anului trecut. Trecutul conflictual dintre State Burluşi, pe de-o parte, şi conducerea Arhiepiscopiei pe de alta, a fost escaladat la maxim, dar şi aparent rezolvat, de PS Emilian, care a pus piciorul în prag trimiţându-l pe PC State la Cetăţuie. “M-au trimis la moarte sigură!”, se plânge părintele Burluşi, care este decis să îi acţioneze în instanţă pe cei ce conduc destinele Arhiepiscopiei.
Filmul evenimentelor Ameninţând de vreo trei – patru zile cu greva foamei, PC Nicolae State Burluşi şi-a pus în practică protestul, joi, 6 mai, la ora 15:30. “Declar oficial că am intrat în greva foamei!”, a spus părintele State. Vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Râmnicului a fost desemnat să execute silit ordinul PS Emilian Lovişteanul. PC State nu a vrut să iasă din birou, chemând presa vâlceană pentru o conferinţă ad-hoc.
Vicarul administrativ a fost supus unui tir de întrebări la care a rezistat onorabil: “Părintele Nicolae este mutat pentru abateri disciplinare repetate la biserica Cetăţuie. Va fi acolo postul doi. Decizia a fost luată de întreaga Permanenţă, pentru că biroul nu este al părintelui State. Aici s-a decis să fie biroul CAR – ului Arhiepiscopiei, pentru că fostul spaţiu intră în renovări.
Părintele Nicolae vrea să facă un circ, un bâlci ieftin. În biserică se face ascultare, dacă părintele nu a înţeles chestia asta, după zeci de ani… asta este. În biserică nu mai merge cu duhul blândeţii, pentru că aşa s-a tot mers ani de zile şi s-a ales praful. De acum se va şti de frică. Nu doar la noi, peste tot. Superiorul trebuie ascultat. Mie, dacă ierarhul îmi spune să fac un lucru care iese din liniile canoanelor, îl fac chiar dacă e necanonic. Biserica este armată!”, şi-a susţinut părintele vicar dizertaţia în faţa presei şi a PC State Burluşi. Decizia preotului de a rămâne în birou făcând greva foamei a fost motivată în cei mai duri termeni. “De mai bine de 15 ani mă lupt cu ei. După ce i-am acuzat de corupţie, au vrut să mă omoare. Mi-au desfăcut capacele roţilor de la maşină.
Nu m-au mai lăsat să tipăresc la tipografie, am suferit prigoana prigoanelor pentru dreptate şi adevăr. Împreună cu ÎPS Irineu – pe vremea când era arhiereu vicar –, le-am stricat multe jocuri şi vânzări. Sunt nişte corupţi! Pentru că într-un fel eu sunt „tăticuţul” sindicatului, păţesc acum ceea ce se vede. Emilian Lovişteanul, pe care îl credeam o speranţă pentru Eparhie, este la fel. Să îi fie ruşine!”, a tunat în propriul birou, de faţă cu presa şi vicarul, State Burluşi.
Joi noaptea până vineri dimineaţă, Nicolae State Burluşi a rămas în biroul său din Centrul Eparhial, unde a făcut greva foamei. A doua zi, eforturile conjugate ale mai multor preoţi consilieri, la ordinul expres al PS Emilian Lovişteanul, l-au făcut pe părintele State să părăsească biroul. Două camioane, vreo trei jandarmi şi o grupă de muncitori au evacuat lucrurile pe care PC State Burluşi le avea în birou.
Acesta a rămas doar cu masa de lucru pe care mai avea cărţi şi dosare, şi un scaun pe care a spus că îşi va petrece şi următoarea noapte. Soţia preotului a chemat medicul. Starea sănătăţii se agrava de la oră la oră, având în vedere că preotul suferă de un diabet în formă avansată, iar în urmă cu câteva luni a suferit o operaţie pe cord deschis. Odată venit, medicul nu a fost lăsat să intre de câţiva dintre preoţii din Permanenţă, probabil de teama unei eventuale înţelegeri între cadrul medical şi preot pentru a dramatiza starea de sănătate. Cu toate acestea, fiica şoferului ÎPS Gherasim i-a verificat preotului glicemia. 2,17 – destul de mare şi în continuă creştere, din cauza faptului că Nicolae State Burluşi se încăpăţâna să nu iasă din greva foamei.
Totuşi, în jurul orei 18:00, preotul „revoluţionar” a plecat din birou, ieşind din greva foamei, dar a declarat război pe faţă conducerii arhiepiscopiei. Dialoguri spumoase “Mai e puţin până la comă”, spunea contabilul-şef al Arhiepiscopiei, Mihai Gaiţă, care alături de vicarul Groşenoiu se căznea să rezolve problema părintelui grevist. “Hai, măi părinte Nicolae, nu ne mai ţine aşa, trebuie să mergem acasă. Hai, strânge lucrurile şi evacuează că nu se mai poate face nimic”, se ruga Groşenoiu de colegul său. “Ai luptat eroic, te-ai ţinut tare, ai rezistat, dar gata”, continua contabilul-şef. “Eşti un viclean şi o slugă. Aţi decăzut din demnitatea de preot şi de om.
Voi sunteţi slugile care aţi face orice pentru funcţie”, acuza PC State. “Bine. Sunt cum vrei tu, numai hai să terminăm odată. Ordinul e ordin, ştii că nu am ce face”, a apelat PC Groşenoiu la duhul blândeţii. Contrele şi replicile tăioase au fost la ele acasă în biroul fostului ecleziarh în zilele “fierbinţi” de joi şi vineri. Chiar PS Emilian Lovişteanul a intrat în birou dorind să-i explice preotului că trebuie să evacueze. S-a izbit de acelaşi refuz tranşant. Numai că PS Emilian i-a ordonat noului administrator al Centrului Eparhial, PC Octavian Ţăpârlan, să-l evacueze pe “rebel”. Iar acesta a respectat întocmai şi la timp ordinul arhiereului.
PS Emilian îl înfruntă pe ÎPS Irineu
Conflictul deschis de PS Emilian împotriva Mitropolitului Olteniei (fără motiv) îşi are rădăcinile în declaraţia preotului State Burluşi, care a spus că face un memoriu scris Mitropoliei, prin care cerea grabnic intervenţia ÎPS Irineu în situaţia conflictuală de la Vâlcea. În timpul conferinţei de presă de vineri, 7 mai, PS Emilian Lovişteanul a declarat: „ÎPS Irineu este Mitropolitul Olteniei, dar nu este eparhiot la Vâlcea. Nu văd cum ar putea interveni în ajutorul părintelui Nicolae.” Tonul sfidător al proaspătului călugăr urcat în treapta arhieriei nu are nimic în comun cu ascultarea pe care o tot aclamă în biserică. Ierarhic, ÎPS Irineu al Olteniei este superior PS Emilian, episcopul-vicar al Râmnicului.
Despre conflictul din Eparhia Râmnicului, Mitropolitul Olteniei şi-a exprimat regretul spunând că va monitoriza situaţia din Eparhia Râmnicului şi va analiza la rece memoriul preotului State Burluşi. În aceeaşi conferinţă de presă, PS Emilian a “înfierat” atitudinea “neconformă cu statutul de preot” a PC State. “Avem nevoie de spaţiu pentru CAR. Este decizia Consiliului Permanent şi trebuie respectată. După abateri repetate şi după nenumărate avertismente, părintele Nicolae a fost mutat la Cetăţuie. I-am comunicat luna trecută că trebuie să elibereze biroul, nu a făcut-o. Prin urmare, l-am schimbat din funcţia de ecleziarh”, a declarat imperturbabil PS Emilian Lovişteanul.
(Material preluat din publicatia Indiscret in Oltenia, autor: Crişu Popescu)
Web Design by DowMedia