Anda Vlad
Luni, 31 mai, activitatea din sistemul bugetar va fi blocată de bugetari, care vor să intre în grevă generală.
Bugetari nemulţumiţi
Reprezentanţii sindicatelor vâlcene consideră că greva organizată pe 19 mai a fost una dintre cele mai reuşite din ultimii 20 de ani, beneficiind de participarea a peste o mie de membri de sindicat din Vâlcea şi oameni simpli, dintre care 80 de membri ai Sindicatului Funcţionarilor Publici si al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală. Sindicatele anunţă că vor organiza acţiuni mult mai dure în perioada următoare. Sindicatul Funcţionarilor Publici şi al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală Vâlcea a spus că este posibil să continue protestele, iar pe 31 mai 2010 este posibil ca sistemul bugetar să fie blocat, din cauza unei greve generale.
„Acţiunea din Bucureşti din 19 mai 2010 a zdruncinat practic întreaga clasă politică. Orice om politic din Parlament, care va achiesa la hotărârea de asumare de către Guvern a măsurilor de diminuare a salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor şi a ajutorului de şomaj cu 15%, nu va mai putea să se întâlnească cu cei care l-au votat în colegiul, unde a candidat, nu va mai fi acceptat nici în familie sau în localităţile unde locuieşte, fiindcă în orice familie este un bugetar sau un pensionar. Faţă de asumarea măsurilor anunţate sindicatele vor organiza acţiuni mult mai dure. De data aceasta, comportamentul acestora nu va mai fi amiabil.
Vom continua acţiunile de protest atât pe plan local, cât şi în Bucureşti. Participanţii la miting au cerut la unison grevă generală pe 31 mai 2010, acţiunea ducând astfel la paralizarea tuturor sectoarelor de activitate. Sindicatul Funcţionarilor Publici şi al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a Judeţului Vâlcea va respecta calendarul cu protestele iniţiate de Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX ” şi CNSRL Frăţia”, a afirmat Nicolae Jitianu, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici si al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală.
Profesorii urmează în stradă
Cadrele didactice iau şi ele în calcul posibilitatea intrării în grevă generală pe 31 mai. Proteste se anunţă atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel universitar. „În învăţământ, s-au făcut deja reduceri de posturi. Reducerea cu 25 la sută a salariilor ar însemna o scădere a calităţii în educaţie, deoarece la noi salariile sunt făcute pe finanţarea per elev” susţin liderii sindicali. În locul reducerii salariilor din sectorul public cu 25%, sindicatele au propus o reducere a fondului de salarii, sporuri şi alte plăţi prin acorduri colective la nivel de sectoare sau ramură.
În locul reducerii pensiilor cu 15%, sindicatele au vrut îngheţarea acestora şi impozitarea diferenţiată a salariilor, care ar reprezenta 0,1% din PIB, lărgirea bazei de impunere la impozitul pe venit şi eliminarea impozitării tichetelor de masă, considerând că toate companiile cu capital majoritar de stat sunt foarte afectate de impozitarea tichetelor de masă, pe de o parte, iar, pe de altă parte de reducerea fondului de salarii cu 25% şi în cazul lor. De asemenea, reprezentanţii sindicatelor propun stoparea privatizărilor marilor companii şi regii de stat pe perioada crizei.
Web Design by DowMedia