Conducerea Inspectoratului Judeţean Şcolar Vâlcea este surprinsă de numărul mic de cadre didactice din judeţul Vâlcea care şi-au declarat veniturile obţinute în urma meditaţiilor. Meditaţiile particulare „la negru” au devenit o practică la ordinea zilei, deşi toată lumea se fereşte să deschidă acest subiect. Cea mai mare parte a profesorilor meditează elevi pentru a-şi suplimenta veniturile, mai ales la materii precum Limba si Literatura Română, Engleză, Germană şi Matematică. Cu toate acestea, profesorii nu îşi declară veniturile pentru a nu mai plăti impozite la stat.
Nu există meseria de „meditator”
Guvernul a respins cererea de înfiinţare a meseriei de „meditator”, sprijinind în acest fel, tacit, persoanele care practică acest tip de activitate. Principalul aspect care stârneşte nemulţumiri este faptul că o bună parte dintre profesorii care acordă meditaţii nu îşi declară veniturile obţinute în acest fel. În judeţul Vâlcea, doar 12 dascăli au declarat în acte faptul că au obţinut venituri şi din meditaţii particulare. Inspectorul şcolar general, Gabriela Ene a declarat că nu este datoria sa să îi caute pe profesorii care nu şi-au declarat veniturile şi nici nu poate eradica fenomenul. „Nu eu sunt în măsură să fac anchete pentru a descoperi dacă aceste cifre sunt exacte. Autorităţile care au alte atribuţii ar trebui să se ocupe de acest lucru. Fenomenul meditaţiilor nu poate fi stopat peste noapte, dar el există, toată lumea ştie”, spune Ene
Şefa Inspectoratului Şcolar şi-a declarat veniturile
Gabriela Ene a mai spus că este conştientă de faptul că foarte mulţi colegi de-ai săi din învăţământ nu îşi declară veniturile obţinute în urma orelor particulare, dar speră ca ea să fie un model bun de urmat, deoarece a fost prima care a respectat legea. „Eu sunt unul din dascălii care şi-au declarat această activitate şi sper că exemplul personal poate fi urmat. Nu sunt de acord cu profesorii care îşi ţin elevii în doi şi trei şi îi obligă pe aceştia să facă meditaţii doar cu ei”, spune inspectorul general. Peste 20 de profesori din judeţul Vâlcea au declarat în anul 2009 că îşi asigură veniturile din meditaţii.
Chiar dacă au existat şi cazuri în care profesorii le condiţionau elevilor trecerea anului şcolar numai dacă veneau la meditaţiile oferite de ei, autorităţile închid ochii în continuare în faţa acestui fenomen. Pe de altă parte, reducerea posturilor în învăţământul preuniversitar îi face pe profesori să caute şi astfel de alternative de câştig. Din anul şcolar viitor va desfiinţa la nivelul judeţului Vâlcea 247 de locuri de muncă.
Vor fi daţi afară mai ales dascălii reclamaţi pentru anumite abuzuri asupra elevilor. 60 de cadre didactice au căzut „victime” ale unor astfel de reclamaţii, multe dintre ele anonime. O parte dintre cadrele didactice raportate au acceptat pensionarea, încercându-se pe cale amiabilă convingerea eliberării posturilor pentru cei tineri. Din totalul de 6154 de cadre didactice, 247 vor fi reduse, fără a fi afectaţi titularii.
Şcolile desfiinţate ar putea fi preluate de ONG-uri
Clădirile şcolilor care se desfiinţează în judeţul Vâlcea ar putea fi preluate sau închiriate administraţiilor locale sau organizaţiilor neguvernamentale. La Vâlcea sunt 60 de unităţi de învăţământ care se vor desfiinţa, iar clădirile rămân goale. „Ele pot deveni o sursă de venit prin închirierea lor pentru activităţi didactice sau pot deveni cluburi, unde profesorii pot organiza cercuri, îi pot aduce pe copii să înveţe diferite meşteşuguri.
Primăriile le pot folosi în scop social, ca azil pentru vârstnici, centre sociale pentru oamenii fără adăpost sau pot fi închiriate unor ONG-uri. Oricum, sunt utile şi după ce nu vor mai funcţiona ca şcoli”, a precizat Gabriela Ene. În opinia inspectorului şcolar general, ar trebui elaborată o strategie, la nivelul Ministerului Educaţiei, cu privire la modul de utilizare a acestor clădiri. Persistă şi problema lipsei microbuzelor şcolare.
„Chiar dacă am avea microbuze, în unele localităţi acestea nu pot ajunge la copii nici pe vreme bună. Aici dau exemplu satul Păteşti - comuna Sălătrucel unde, chiar dacă timpul este frumos, se urcă foarte greu. Trebuie ca şi autorităţile locale să înţeleagă că este necesară comasarea, pentru o bună desfăşurarea a actului educativ”, a completat Gabriela Ene. Cel puţin jumătate dintre şcolile care vor fi comasate au fost modernizate în ultima perioadă. La nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea cinci grădiniţe vor fi comasate, iar grădiniţa de la Feţeni a fost desfiinţată.
Web Design by DowMedia