Managementul Oltchim SA îşi exprima dezaprobarea faţă de acţiunile de denigrare a societăţii întreprinse de PCC SE, acţionarul minoritar al companiei vâlcene. PCC SE continuă campania media de dezinformare cumpărând machete publicitare în presa economică prin care afirmă că vânzarea pachetului de 25% din acţiunile Mentchim pune în pericol siguranţa operaţiunilor la Oltchim SA.
Oltchim trebuie să se concentreze pe susţinerea activităţii de bază şi una din măsurile imediate luată prin Programul de Restructurare aprobat în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din data de 06 august 2009, a fost valorificarea tuturor activelor conexe care nu sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii societăţii, inclusiv participaţiile pe care aceasta le deţine în calitate de acţionar la terţe societăţi. Una dintre aceste societăţi este SC Mentchim la care Oltchim deţine 25% din acţiuni.
Decizia Oltchim de a vinde acţiunile pe care le mai deţine la Mentchim a fost aprobată cu majoritate de voturi în şedinţa AGA la care au participat şi reprezentanţii PCC SE. Programul de restructurare a fost supus votului acţionarilor iar decizia a fost luată cu majoritate de voturi (peste 80%).
Vânzarea acţiunilor se va face prin procedură de licitaţie cu un preţ minimum de pornire de 375.000 lei.
Managementul Oltchim şi acţionarul majoritar al societăţii consideră ca vânzarea pachetului de acţiuni deţinut la SC Mentchim nu va influenţa activitatea de bază a companiei şi nu va fi pusă în pericol funcţionarea în condiţii de siguranţă a Oltchim SA, aşa cum acuză PCC SE. Relaţiile contractuale ferme dintre Oltchim şi Mentchim sunt suficiente pentru asigurarea mentenanţei corespunzătoare a tuturor instalaţiilor combinatului.
De altfel, procedura de externalizare a activităţii de mentenanţă nu este o invenţie a Oltchim SA, ea fiind promovată de toate companiile de renume din domeniu si care au continuat să-şi desfăşoare activitatea în siguranţă şi după externalizarea acestor servicii. În plus, Oltchim SA are contracte şi cu alte firme specializate pentru asigurarea acestei activităţi.
Biroul de presă Oltchim
Web Design by DowMedia