Nu au venit biletele de tratament

miercuri, 10 martie 2010

Casa Naţională de Pensii, schimbă criteriile:

Nu au venit biletele de tratament

• Pensionarii cu venituri mici au prioritate la biletele de tratament

Casa Naţională de Pensii nu a trimis până acum biletele de tratament pentru pensionari. Potrivit directorului Casei de Pensii Vâlcea, cererea este foarte mare, dar biletele nu au apărut până acum. Conducerea Casei de Pensii speră totuşi că va primi în jur de 8000 de bilete, până la sfârşitul lunii martie.

3000 de cereri înregistrate

Până acum, conducerea Casei de Pensii Vâlcea a înregistrat aproximativ 3000 de cereri venite din partea pensionarilor. Prioritate vor avea de acum înainte pensionarii care nu au mai beneficiat de astfel de bilete până acum şi cei care au venituri mici. „Pensionarii pot depune cereri pentru biletele de tratament cu cel puţin 40 de zile înainte de perioada în care vor să meargă în staţiuni. Pensionarii vor primi bilete de tratament în funcţie de punctajul obţinut.

Cei care nu au fost în staţiuni până acum vor avea punctaj maxim, la fel şi pensionarii cu pensii minime sau de invaliditate. Sper că biletele de tratament vor veni până la sfârşitul lunii martie, dar nu este nimic sigur. Punctajul de acordare a biletelor şine seama de cuantumul pensiei şi de felul acesteia. Cei care au pensii de invaliditate au prioritate. Acum se ia în calcul şi dacă respectiva persoană a beneficiat de aceste bilete în ultimii doi ani. Nu se primesc bilete pentru iunie, iulie şi august”, a spus Gabriel Andreescu, directorul Casei de Pensii Vâlcea.

Pensionarii, scutiţi de statul la coadă

Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea a început din 21 ianuarie să primească cereri pentru biletele de tratament destinate pensionarilor. „Aceste noi criterii de acordare a acestor bilete, modifică radical modalitatea de acordare a tichetelor. Astfel, dacă până acum ordinea de acordare a acestora se făcea în funcţie de ordinea depunerii cererilor, din acest an punctaj mai mare se dă celor care nu a fost deloc, sau au fost în extrasezon. Punctaj mare va fi acordat şi pensionarilor cu venituri mici. Un alt criteriu este dat şi de categoria de pensii de care beneficiază solicitanţii.

Dacă pensionarea este pe caz de invaliditate, va avea un punctaj mai mare, pentru că se consideră că astfel pensionarul poate fi recuperat şi reîncadrat în muncă. Asta nu înseamnă că persoanele care au fost anul trecut sau în ultimii doi ani în staţiune nu vor mai beneficia de acest drept, dar au întâietate cei cu punctaj mai mare. Ceilalţi pot merge în staţiunile care nu sunt foarte solicitate, dacă există locuri”, explică şi Constantin Stanciu, directorul economic al Casei Judeţene de Pensii Vâlcea.

„E o şmecherie a Guvernului, să murim mai repede!”

Vestea că anul acesta vor avea şanse să ajungă într-o staţiune şi cei care au venituri mici şi că nu va mai fi nevoie să stea la coadă i-a surprins plăcut pe pensionarii vâlceni care, în ani trecuţi, s-au bătut practic pentru a prinde un bilet. „Este foarte bine că s-au gândit să introducă aceste criterii, pentru că astfel vom putea merge şi noi în staţiuni. Eu am mai fost în staţiune cu bilet de tratament, dar erau cozi şi se puteau întâmpla tot felul de lucruri urâte la cozile acelea”, spune o pensionară. Alţii cred însă că astfel li se va reduce şi mai mult şansa de a beneficia de tratament.

„E un fel de şmecherie. Ideea lor e să nu te mai duci, cum spune medicul, de două ori pe an, ca să mori mai repede şi să nu mai plătească ei pensie. Acesta e adevărul”, spune un alt pensionar vâlcean, supărat de schimbarea condiţiilor. Pentru acest an, Casa Naţională de Pensii are la dispoziţie 190.000 de locuri în staţiunile din România. Gabriel Andreescu, directorul Casei de Pensii Vâlcea crede că, până la sfârşitul acestei luni se vor înregistra peste 7 000 de cereri. Primele serii de pensionari ar putea ajunge în staţiuni chiar luna viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe