Energeticienii, nemulţumiţi de desfiinţarea Hidroelectrica

miercuri, 24 martie 2010

Energeticienii, nemulţumiţi de desfiinţarea Hidroelectrica

Aproape 100 de sindicalişti din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica au pichetat săptămâna trecută Guvernul, timp de două ore, începând cu ora 18:00, nemulţumiţi de înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica în locul celor două, pentru că aceste modificări ar putea atrage disponibilizări şi reduceri de salarii. „Protestăm împotriva Hotărârii de Guvern prin care se înfiinţează Electra şi Hidroenergetica şi practic Hidroelectrica se desfiinţează.

Considerăm că este o greşeală de strategie, fiindcă unii speră că, prin desfiinţarea Hidroelectrica vor acoperi găurile negre care sunt la Compania Naţională a Huilei şi la Termoelectrica”, a declarat secretarul general al Hidrosind, Nicolae Aurariu. Sindicaliştii Hidrosind spun că sunt necesare investiţii serioase în echipamente şi că este posibil să apară accidente la construcţiile hidrotehnice.

„Ne temem că fondurile pentru dezvoltare vor fi dirijate spre partea nerentabilă din termo şi minerit”, susţin sindicaliştii de la Hidrosind. Sindicaliştii din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica consideră că decizia Guvernului Boc se înscrie în programul de adâncire a crizei economice. „Prin desfiinţarea Hidroelectrica şi formarea celor două companii, populaţia va plăti mai mult la energia electrică”, a precizat preşedintele federaţiei Hidrosind, Decebal Sulea.

Sindicaliştii vor  face la sfârşitul lunii martie o plângere la Guvern, iar după 30 de zile vor ataca în instanţă Hotărârea de Guvern 56/2010, cu privire la înfiinţarea celor două companii. Preşedintele Hidrosind mai susţine că „vor fi cu siguranţă disponibilizări şi reduceri de salarii” după desfiinţarea Hidroelectrica şi Nuclearelectrica şi înfiinţarea Electra şi Hidroenergetica.

Sindicaliştii din Hidrosind spuneau, la începutul lunii februarie că, după înfiinţarea celor două societăţi-gigant, statul român ar putea vinde active din aceste două companii. Hotărârea de Guvern prin care sectorul energetic din România se reorganizează şi se comasează în două mari companii, Electra şi Hidroenergetica, a fost publicată vineri, 5 februarie, în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe