• Celebrul moderator al emisiunii „Naşul” de la televiziunea B1 TV, Radu Moraru, va avea în curând o „legătură” foarte strânsă cu judeţul Vâlcea, în special cu sportul de pe aceste meleaguri. Fratele său, Nicolae Moraru, va veni în cursul acestei săptămâni pentru a semna contractul cu echipa de fotbal CSM Râmnicu Vâlcea. Tânărul de 24 de ani, Nicolae Moraru, a mai jucat înainte la echipele FC Vaslui şi la Astra Ploieşti.
• Consilierii judeţeni Nicu Spiridon (PSD) şi Gheorghe Păsat (PNL) s-au contrat serios la ultima şedinţă a CJ Vâlcea pe tema alocărilor de fonduri pentru asfaltarea drumurilor. Ultimul dintre ei a adus în discuţie „discriminarea” la care sunt supuşi primarii PNL de către echipa Ion Cîlea-Dumitru Persu, nu înainte de a-l apostrofa pe fostul berar şef, Nicu Spiridon, că râde fără un motiv anume. Numai că motivul a fost expus chiar de fostul director al fabricii falimentare Bere Alutus: „Atunci când era PNL la guvernare, împărţirea banilor pentru drumuri se făcea cu predilecţie către primăriile liberale”. Punct!
• Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Vâlcea, societate care este cu un picior în groapa falimentului sub ilustra conducere a subinginerului Vălimăreanu, a cheltuit anul trecut suma de 270 milioane lei vechi pentru... publicitate. Sumele au fost direcţionate spre presa „roşie“ la recomandarea bosului din fruntea CJ Vâlcea.
• „Primarul” Ion Matei continuă să sfideze orice regulă privind circulaţia rutieră. Joi, 25 februarie, în jurul orei 13, fostul director de la Apele Române şi-a parcat „tancul” chiar pe bulevardul Tudor Vladimirescu, în dreptul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, unde oprirea este interzisă prin semne de circulaţie. Parcă l-am şi vedea pe Ion Matei în prima zi de „primar” (să batem în lemn!): desfiinţarea tuturor semnelor de circulaţie, transformarea trotuarelor în parcări, viteza maximă admisă în oraş – 140 km/oră, eliminarea tuturor pietonilor din spaţiul public, construirea de baruri şi restaurante din trei în trei metri, etc.
• Fericire mare pe capul Direcţiei de Protecţie a Plantelor (şi a Paharelor din Restaurante): recent, Ion Cîlea le-a aprobat acordarea din bugetul CJ Vâlcea a sumei de 4 miliarde lei vechi pentru plata unor găuri mai vechi şi pentru salariile tăietorilor de frunze la câini. Asta nu e totul: agronomul Ion Cîlea a mai adus o instituţie care să fie alăptată cu bani de la bugetul judeţului. Este vorba de Camera Agricolă Vâlcea, o instituţie cu peste 20 de angajaţi şi care va înghiţi alte miliarde de lei dintr-un buget şi aşa secătuit.
• Bugetul de anul acesta al Consiliului Judeţean Vâlcea prezintă şi unele „ciudăţenii“. Spre exemplu la capitolul „Îndemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii“ este prevăzută suma de 515.000 lei noi. Bănuim că jumătate din sumă reprezintă plata consilierilor judeţeni, dar cealaltă jumătate? Cu siguranţă ne va explica domnul preşedinte Cîlea în buzunarele cui se duc aceşti bani?
• Gigi Matei va candida în orice condiţii la alegerile pentru funcţia de primar al municipiului. Zilele trecute, acesta a luat legătura cu unul dintre oamenii lui Gabriel Oprea pentru a-şi asigura sprijinul noului partid.
Web Design by DowMedia