• Pe criză nu e rău să fi portar. Mai ales la Spitalul de Urgenţe din Râmnic. Vin seara oameni care se simt rău la urgenţe. Unii nu apelează la salvări vin cu maşinile lor sau ale rudelor. Nu le deschizi poarta decât dacă îţi plătesc parcarea: 10 lei. Dacă cumva îţi cere unul chitanţă îi ceri doar 5 lei. Fără chitanţă. Aşa cum a procedat marţi seara portarul de serviciu de la Spital.
• Un neica nimeni din Horezu, pe vremuri portar la hotel în Râmnic, s-a transformat în proxenet. Individul acesta intermediază întâlniri amoroase pentru diverşi oameni de afaceri la care le percepe comision. Mai percepe şi comision de la fete pentru că le găseşte clienţi. De el dar şi de cei care deţin pensiuni transformate în bordeluri ilegale ne vom ocupa cât de curând!
• Politicianul de carton Ion (Jiji) Matei a început deja campania electorală pentru funcţia de primar al Râmnicului, cu toate că PSD Vâlcea nu l-a desemnat candidat oficial. Profitând de „atitudinea defensivă” a viceprimarului Romeo Rădulescu, fostul director de la Ape a făcut un circ de toată jena la ultima şedinţă a Consiliului Local, comentând fără un fundament real la fiecare proiect de hotărâre. Domnul Jiji încerca să creeze o aparenţă de om care le ştie pe toate, însă fostul manipulant de lăzi de bere s-a impus doar la capitolul „decibeli”, nu şi la capitolul „inteligenţă”. Noroc că preşedintele de şedinţă, Grigore Crăciunescu, i-a tăiat lui Ion Matei elanul verbal, spunând că PSD se opune în continuare realizării investiţiilor în Râmnic. Asta că pentru toţi consilierii PSD s-au abţinut când a fost vorba de aprobarea investiţiei de prelungire a bulevardului Dem Rădulescu, până la drumul DN 67.
• Primarul din Călimăneşti, Ilie Amuzan, mai aruncă o gogoriţă pe piaţă, spunând că va construi o pârtie de schi pe... muntele Cozia, în urma unui proiect european. În toată perioada cât a fost primar, Ilie Amuzan şi-a arogat meritele altor oameni în ceea ce priveşte proiectele europene, asta pentru că Centrul de Expoziţii Seaca sau „Mirajul Oltului” sunt ideile unor oameni ca Dumitru Buşe sau Valentin Cismaru. Omul de la Călimăneşti nu trebuia decât să pună parafa pe documente.... Apropo de utopia numită „pârtie de schi” la Călimăneşti, trebuie să-i spunem domnului Amuzan că Masivul Cozia face parte din Parcul Naţional Cozia, un perimetru protejat de lege şi unde nu se poate construi nimic.
• Bogdan Pistol, virtualul (echivalent cu imaginarul) candidat la funcţia de primar al Râmnicului, are un sediu de campanie itinerant. Săptămâna aceasta a venit rândul restaurantului „Gallo Nero“ să fie asaltat de echipa „strategilor“ liberali, cei care cred că au inventat roata în politică şi că au pus coada la cireaşă. Nu mică ne-a fost mirarea când l-am văzut chiar şi pe distinsul domn Dan Tudor în compania Pistol(ului) rămas fără gloanţe, cel care se jură că nu are „nici o treabă“ cu denunţătorul penal Crinu Popescu...
Web Design by DowMedia