• Imberbul politician Bogdan Pistol se visează deja primar al Râmnicului, asta numai după ce Mircia Gutău a fost închis. Pentru a-şi mai achita din datoriile de sute de milioane lei, Bogdan Pistol îşi doreşte foarte rapid să se organizeze alegerile pentru funcţia de primar. În acest sens, liberalul vâlcean a făcut presiuni la Ludovic Orb(g)an pentru ca acesta să urle prin Bucureşti că prefectul Petre Ungureanu nu emite ordinul de încetare a mandatului lui Mircia Gutău. Speranţe deşarte: locul de primar îl va recâştiga prin vot... Mircia Gutău!
• Miercuri, 17 februarie 2010 va fi o zi istorică pentru peste 80% din populaţia Râmnicului, pentru că în această zi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va aproba cererea de suspendare a executării pedepsei pentru primarul Mircia Gutău. Spunem asta pentru că va fi un alt complet de judecată, compus din Georgeta Barbălată – preşedinte, Rodica Cosma şi Iulian Ilie Dragomir - membri. Despre Rodica Cosma ştim că este acţionar la Societatea de Investiţii Financiare Muntenia, unde deţine titluri în valoare de circa 10 miliarde lei vechi. Împreună cu soţul ei, Rodica Cosma a câştigat într-un, din salarii şi alte „drepturi”, peste 4 miliarde lei vechi. La acestea mai trebuie să adăugăm proprietăţi imobiliare în Braşov şi împrejurimi evaluate la alte câteva miliarde de lei.
• În aceste zile, Ion Cîlea şi Dumitru Persu fac lista cu delegaţii PSD Vâlcea (aleşi pe sprânceană) care vor merge la congresul partidului de la Bucureşti. Însă, în cea mai mare parte, lista va cuprinde doar simpatizanţii lui Mircea Geoană, având în vedere că Persu&Cîlea sunt mari fani ai „Prostănacului”. În aceste condiţii, Conferinţa Judeţeană a PSD Vâlcea, de miercuri, 17 februarie, este doar praf în ochii pesediştilor de bună credinţă.
• Încă din toamna anului trecut, în comuna Nicolae Bălcescu nu mai există deloc iluminat public, din cauza datoriilor neplătite. În plus, locuitorii din satul Corbi sunt nemulţumiţi că primarul Constantin Oprea nu le-a asfaltat porţiunea de drum aproape de centrul comunei. În acest timp, primarul Oprea şi-a achiziţionat camere de supraveghere şi televizoare LCD la primărie pentru care a plătit din bani publici sute de milioane lei.
• Crinu Popescu a ajuns la sapă de lemn. Neseriozitatea, ţepele nenumărate date partenerilor de afaceri au contribuit la falimentarea societăţii SC Rovimet SA, la care acţionar majoritar este personajul de tristă amintire cu nume de floare...otrăvită. Lui Crinu Popescu îi cer falimentul în instanţă următoarele societăţi comerciale păgubite de acesta: Megaprofil Sud, Herald Grup, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, CET Govora şi lista ar putea continua. Şi o persoană fizică cere instanţelor de judecată de la Vâlcea falimentul SC Rovimet SA – Dinu Eremia din Bucureşti.
• Primarul din Budeşti este un actor aproape perfect. Era cât pe-aci să-l credem că este „pur, neprihănit“, ca urmare a întâlnirii lacrimogene puse în scenă de Mirea şi la care am binevoit să participăm la sfârşitul săptămânii trecute. Bineînţeles că am rămas indiferenţi la lamentările sentimentale ale edilului, care nu mai este agreat de peste 70 la sută din populaţia comunei. Nici el şi nici gaşa liberală care a pus „ghearele“ pe localitatea Budeşti. Minciunile şi dezinformările lui Mirea au picioare scurte. În numerele următoare îl vom prezenta cititorilor noştri pe primarul din Budeşti şi isprăvile sale din ultimii ani. „Isprăvi“ care miros urât!
Web Design by DowMedia