Bilete de tratament pentru pensionarii săraci

joi, 4 februarie 2010

Bilete de tratament pentru pensionarii săraci

Persoanele care au pensii mici vor avea prioritate la acordarea biletelor de tratament, conform noilor reguli de acordare a acestora. Biletele de tratament vor fi distribuite astfel de calculator, pe baza unor date şi a unui punctaj. Vor fi privilegiaţi cei care au pensii foarte mici, mai ales vâlcenii care au pensii mai mici de 400 de lei, care beneficiază de un punctaj maxim. Punctaj mai mare obţin şi cei care suferă de o anumită deficienţă, care au un handicap, sau sunt veterani de război.

Chiar dacă solicitările nu mai sunt rezolvate în funcţie de depunere, ci de criteriile stabilite, pensionarii s-au grăbit să depună cereri şi a fost nevoie ca angajaţii Casei Judeţene de Pensii Vâlcea să lucreze în trei schimburi, pentru a evita aglomeraţia Au fost deja înregistrate 90% dintre cererile formulate de pensionari, potrivit lui Gabriel Andreescu, directorul Casei Judeţene de Pensii Vâlcea. „Am lucrat în trei schimburi, cu câte şapte angajaţi pe tură, 48 de ore non-stop”, a spus Gabriel Andreescu.

Repartizarea biletelor se va face printr-o aplicaţie informatică. Contribuţia care se achită este, pentru pensionari, de 50% din drepturile nete de pensie. Staţiunile Călimăneşti, Olăneşti şi Govora sunt în continuare preferate de vâlceni, după care urmează Herculane, Băile Felix şi Tuşnad. Refuzul nejustificat al unui bilet de tratament balnear repartizat potrivit noilor criterii conduce la pierderea dreptului la un alt bilet de tratament balnear în cursul anului calendaristic respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe