Familii la limita subzistenţei

miercuri, 27 ianuarie 2010

Familii la limita subzistenţei

Consiliul Judeţean Vâlcea a intervenit pe lângă primăriile din 29 de localităţi vâlcene pentru ca acestea să asigure familiilor nevoiaşe alimente şi combustibil de foc pe perioada iernii. „Vremea s-a înăsprit, avem căderi de zăpadă pe care nu le aşteptam şi, pentru aproape 80.000 de familii, iarna nu este deloc uşoară. Aceşti oameni trăiesc la limita subzistenţei. Am demarat de o săptămână o acţiune pe lângă localităţile vâlcene, pentru a-i ajuta pe toţi cei care se află sub incidenţa legii 416", a declarat Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Acesta a mai precizat că nu intră în discuţii acuzaţii de genul „deturnării de fonduri”, atunci când resurse financiare sunt folosite în scopuri umanitare. „Sper că nimeni nu pune sub semnul îndoielii demersurile întreprinse de Consiliul Judeţean pentru a da o mână de ajutor oamenilor amărâţi din judeţul Vâlcea, care trăiesc fie în cătune izolate sau în aşezări blocate de nămeţi. În mare parte sunt bătrâni care au pensii de mizerie şi care în nici un caz nu trebuie abandonaţi de comunitate”, a mai adăugat preşedintele Consiliului Judeţean. (A.V.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe