Reprezentanţii Exploatării Miniere Berbeşti nu au bani suficienţi pentru despăgubirea familiilor ale căror case au fost afectate de alunecarea de teren din zona Valea Mare, produsă la sfârşitul anului trecut. Comisia de la Prefectură a inventariat 22 de gospodării care se află în perimetrele de alunecare, dar numai 17 dintre acestea se află în locul în care Exploatarea Minieră Berbeşti deţine licenţă de exploatare. După inventarierea gospodăriilor din satul Valea Mare (Berbeşti), autorităţile cer acum ajutorul statului pentru despăgubirea localnicilor sau reconstrucţia caselor afectate de destabilizarea solului.
Nouă familii trebuie despăgubite urgent, cinci dintre ele aflându-se chiar în zona activă. Reprezentanţii Exploatării Miniere susţin că se vor alătura demersului făcut de autorităţile locale, care vor înainta o adresă către Guvernul României, pentru a primi fonduri în vederea strămutării localnicilor din zona de risc, având în vedere că cetăţenii din Berbeşti se confruntă de aproape patru ani cu acest fenomen. Trei gospodării se află în imediata vecinătate a exploatării în carieră, iar alte două nu au autorizaţie de construcţie, fiind ridicate pe un teren cu situaţie juridică incertă, după ce familiile respective fuseseră despăgubite în anii 1995-1996.
Comisia a tras concluzia că se impune urgentarea procedurii de despăgubire pentru locuinţele care se află în zona de alunecare activă - 5 gospodării aflate în imediata apropiere a frontului de exploatare; urgentarea despăgubirilor şi pentru locuitorii afectaţi de frontul de exploatare prevăzut pentru 2010 - 4 gospodării; monitorizarea permanentă de către CLSU Berbeşti şi EMC Berbeşti a celor 22 de gospodării, pentru a dispune şi lua în timp util măsuri de protecţie a persoanelor şi bunurilor acestora”, a precizat prefectul Petre Ungureanu. Analiza situaţiei create va fi făcută într-o viitoare şedinţă de lucru a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. (A.V.)
Web Design by DowMedia