• marţi, un teren de 3.000 mp va fi vândut cu suma de circa 8 miliarde lei vechi
Recent, lichidatorul judiciar al societăţii Vâlceana SA, Evilex IPURL, a dat publicităţii anunţul privind organizarea unei noi licitaţii în vederea vânzării unor bunuri şi imobile care au aparţinut întreprinderii falimentare. Astfel, marţi, 26 ianuarie 2010, se va organiza licitaţia publică cu strigare pentru vânzarea imobilului „Corp 3 de proprietate”, compus din teren în suprafaţă de 3.077 mp şi clădiri în suprafaţă de 1.494 mp, situat în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea. Preţul de la care va porni licitaţia şi sub care nu se vor accepta oferte este de circa 800.000 lei.
În urmă cu doi ani, judecătorii Tribunalului Vâlcea au decis să admită cererea lichidatorului societăţii Vâlceana SA Râmnicu Vâlcea împotriva firmei deţinută de fostul acţionar majoritar la întreprinderii, Doru Mladin. Concret, în Dosarul 2761/90/2007 privind falimentul SC Vâlceana SA, instanţa de judecată a decis admiterea cererii depuse de Exilex IPURL Râmnicu Vâlcea – reprezentant legal al societăţii – şi a anulat transferul cu privire la suma de circa 150.000 lei.
În consecinţă, Tribunalul Vâlcea a obligat SC Oxalaga SRL Bucureşti (firma controlată de Doru Mladin) la restituirea sumei de circa 210.000 lei (sunt incluse dobânzile). În cursul anului 2007, lichidatorul judiciar al SC Vâlceana SA - firma Evilex - a anunţat că întreprinderea se află în procedura falimentului prevăzută de Legea 64/1995, situaţie în care plata oricărui creditor se va efectua conform ordinii de preferinţă stabilită de această lege.
După cum s-a mai consemnat, prin Încheierea de şedinţă nr. 118/25 februarie 2005, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului faţă de debitoarea SC Vâlceana SA. Astfel că termenul limită de înregistrare la Tribunalul Vâlcea a creanţelor asupra SC Vâlceana SA a expirat, verificarea şi definitivarea acestora de către administratorul judiciar având loc în 2007. Nici alte instituţii nu s-au lăsat mai prejos, Oficiul Registrului Comerţului Vâlcea de pe lângă Tribunalul Vâlcea confirmând, printr-un certificat constatator, faptul că societatea Vâlceana SA, înmatriculată la ORC cu nr. J38/132/1991, se află în reorganizare judiciară, conform Sentinţei nr. 914/C/20 septembrie 2004.
Prin această sentinţă, s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, numindu-se totodată un administrator judiciar în persoana expertului contabil Emilia Brad (înlocuită ulterior cu Evilex SRL). Contractul de privatizare a SC Vâlceana SA a fot semnat în data de 14 martie 2000 de fostul Fond al Proprietăţii de Stat (FPS), astăzi AVAS. Doru Mladin s-a angajat să achiziţioneze un pachet de 40% din acţiunile întreprinderii, însă până la urmă a devenit acţionar majoritar, cu peste 77% din acţiunile SC Vâlceana SA. Doru Mladin, cel care era acţionar majoritar la SC Vâlceana SA a fugit de la fabrică de aproape patru ani.
În 2005, italianul Mario Griotto a reuşit să cumpere un pachet de 27,3% din acţiunile întreprinderii falimentare SC Vâlceana SA de la Doru Gică Mladin, cel care în 2002 deţinea pachetul majoritar de acţiuni de la fosta Întreprindere de Piele şi Încălţăminte. Se pare că valoarea tranzacţiei s-a ridicat la doar 20.000 lei, având în vedere că societatea se află în plin proces de reorganizare judiciară şi faliment. Această operaţiune de vânzare-cumpărare a avut loc după ce SC Oxalaga SRL Bucureşti a cumpărat 13,3% din acţiunile SC Vâlceana SA. (P.C.)
Web Design by DowMedia