La sfârşitul săptămânii trecute, Muzeul de Istorie al judeţului Vâlcea a fost gazda inaugurării oficiale a expoziţiei de arhitectură contemporană din Gyor - Ungaria, manifestare organizată de Ordinului Arhitecţilor din România. „Mostra de arhitectură”, iniţiată de arhitectul ungur Tarkanyi Sandor prezintă lucrări finalizate sau la nivel de proiect, realizate între anii 1989 şi 2008. Cu toate că sunt prezente nume importante ale peisajului arhitectural din Ungaria, expoziţia doreşte să prezinte în primul rând arhitectura anilor de tranziţie care au urmat schimbărilor din 1989. Cele aproape cinzeci de lucrări prezentate (fotografie) redau o imagine fidelă a celor două decenii de schimbări, de diferite încercări apărute în lumea arhitecturii. Efectele noilor tehnologii, a globalizării, se suprapun unei nevoi de identitate care a urmat perioadei socialiste, ajungând la un compromis pozitiv care se reflectă în limbajul curat, simplu, dar în acelaşi timp de actualitate. „Materialul propus pentru expoziţie nu prezintă un stil, nu expune preferinţe stilistice.
Este o documentare a lucrărilor principalilor autori ai celor 20 de ani. Prin urmare, nu doar prin prisma timpului, se arată o compoziţie eterogenă. Este o urmare naturală: în cadrul expoziţiei apare era post-plină de valori pluraliste, dar în acelaşi timp, apare multitudinea simultană de diferite trenduri, talente, personalităţi, situaţii. Din acest motiv, cadrul general pare a avea nevoie de explicaţii”, a declarat Cristina Mihai, unul dintre arhitecţii români prezenţi la inaugurarea expoziţiei. La rândul său, directorul Muzeului Judeţean Vâlcea, Claudiu Tulugea a declarat: „Ne bucurăm că putem fi gazda unui eveniment de acest gen şi că putem oferi vâlcenilor ocazia de a descoperi din secretele arhitecturii contemporane. Expoziţia de la Râmnicu Vâlcea oferă detalii generoase despre arhitectura unei ţări care a trecut prin schimbări spectaculoase în ultimii 20 ani”. Vâlcenii pot vizita expoziţia de arhitectură până în data de 31 octombrie, între orele 9.00 -17.00.
Web Design by DowMedia