Merită o bere sau avansaţi-l în grad! Am primit la redacţie
Nicu Trandafir
Aşa cum am anticipat în ediţia trecută, concursul pentru ocuparea postului de inspector şef la Inspectoratul de Poliţie Vâlcea a fost câştigat de cel mai „bun, cel mai profesionist, cel mai experimentat“ poliţist vâlcean, Nicolae Sărdărescu. E bine aşa, domnule Sărdărescu, e bună caracterizarea? Păi de ce să vă gâdile orgoliul şi să vă pupe ms-dos-ul doar clica de apropiaţi înrudiţi în fapte „de vitejie“ din poliţie? Suntem chiar invidioşi pe ei! De aceea ne-am hotărât să ne revizuim comportamentul şi să vă ridicăm statuie. Pentru câini.
Lăsând gluma la o parte, ne informăm cititorii că onorabilul comandant cu epoleţi auriţi, scoşi de la naftalina MAI, a dat o primă comandă unui şef de sindicat din poliţia vâlceană. Comisarul şef Nicolae Şandru, un fel de marionetă a noului comandant, a încropit în consecinţă un comunicat de presă, prin care şi-a dorit să înfiereze presa, care nu-i este favorabilă noului bos. Comunicatul se doreşte a fi un fel de punct de vedere al tuturor poliţiştilor vâlceni. Fals!
În primul rând că acest comunicat a fost întocmit în biroul de la Berbeşti de acest domn Şandru, ajustat de inspectorul şef Sărdărescu, şi transmis presei locale şi naţionale. Aşadar, comunicatul a fost însuşit doar de către cei doi, nicidecum de sutele de poliţişti vâlceni. Am mai stat şi noi de vorbă între timp cu mai mulţi colegi de-ai domnului Sărdărescu, care ne-au comunicat părerile lor referitoare la activitatea noului comandant al IPJ Vâlcea. Opiniile acestora le vom publica într-un număr viitor, alături de alte informaţii bulversante despre Nicolae Sărdărescu şi afacerile acestuia din zona Horezu – Berbeşti. Aşadar, ţineţi aproape!
Membrii de sindicat din cadrul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – Biroul Teritorial Vâlcea sunt profunzi indignaţi de articolele apărute în “Ziarul de Vâlcea” din data de 14.09.2009, precum şi în ,, Radical de Vâlcea” din 15.09.2009 şi dezavuează denigrările aduse imaginii domnului comisar şef Sărdărescu Nicolae - şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.
Nu ştim cum cei ce au făcut asemenea afirmaţii au concluzionat, cităm ,, …că din 10 poliţişti, doar unul îl vorbeşte de bine …” pe actualul şef al IPJ Vâlcea. Cine a făcut acest sondaj în rândul nostru?
Nu cumva aceste articole au apărut la comanda unui grup de poliţişti care au dorit ca la conducerea IPJ Vâlcea să acceadă persoana ,,elogiată”?
De fapt, ne întrebăm, de unde ,, gazetarii” care au făcut aprecieri numai la negativ despre actualul şef al IPJ Vâlcea şi activitatea acestuia, au obţinut datele publicate.
Cei care se pot pronunţa cu privire la activitatea şi persoana publică a domnului comisar şef Sărdărescu Nicolae sunt şefii ierarhici, cât şi cadrele active ale IPJ Vâlcea, respectiv acei ce sunt de bună–credinţă şi apreciază rezultatele pozitive nefiind subiectivi şi nici influenţaţi de oameni politici sau de afaceri.
Din câte cunoaştem ( statisticile o spun), sub directa îndrumare a actualului şef de inspectorat au fost destructurate mai multe grupări ocazionale infractoare şi tot timpul domnia sa a militat pentru un climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul comunităţii vâlcene, dând dovadă, totodată, de transparenţă în relaţia cu mass-media.
Noi, membrii de sindicat, apreciem activitatea şi persoana domnului comisar şef Sărdărescu Nicolae, pe care-l vom sprijini în îndeplinirea obiectivelor propuse, aşa cum l-am spijinit şi pe fostul şef de inspectorat, domnul comisar şef Marin Florian.
16 septembrie 2009
PREŞEDINTELR BIROULUI TERITORIAL VÂLCEA
Comisar şef de poliţie
ŞANDRU CONSTANTIN NICOLAE
NR – Titlul şi şapoul ne aparţin
Web Design by DowMedia