MANEVRA DIN SPATELE AFACERII “SOCOM”

duminică, 6 septembrie 2009

MANEVRA DIN SPATELE AFACERII „SOCOM”

• prin cumpărarea de acţiuni la SC Socom SA, Dumitru Crăciunescu şi Ion Antonescu au achitat, prin intermediul unor firme, mai puţin de 500.000 de euro, însă patrimoniul societăţii valora peste 5 milioane euro

• având în vedere că Dumitru Crăciunescu şi Ion Antonescu deţin peste 92,7% din acţiunile SC Socom SA, iar Sorin Zamfirescu are restul de 7,3%, dividendele au fost împărţite astfel: peste 105.000 de euro au încasat cei doi oameni de afaceri, iar deputatul PD-L a trebuit să se mulţumească cu „numai” 15.000 euro

Nicu Trandafir

De peste un an, societatea Socom SA Râmnicu Vâlcea este într-o continuă „mişcare”, atât la nivelul conducerii cât şi la nivelul acţionariatului. Timp de mai mulţi ani, până în 2008, societatea a fost condusă de directorul general Cristian Totirescu, de preşedintele Consiliului de Administraţie, Sorin Zamfirescu, iar acţionar semnificativ era SIF Oltenia. Numai că doi oameni versaţi de afaceri – Ion Antonescu şi Dumitru Crăciunescu – au pus ochii pe patrimoniul întreprinderii şi au decis ca împreună să acţioneze pentru a deveni acţionari majoritari şi să preia conducerea executivă. Manevra era simplă: prin cumpărarea de acţiuni la SC Socom SA, cei doi oameni de afaceri au achitat, prin intermediul unor firme, mai puţin de 500.000 de euro, însă patrimoniul societăţii (compus din clădire de birouri lângă CAS Vâlcea, restaurant în Ostroveni, plus alte câteva terenuri în Râmnicu Vâlcea) valora peste 5 milioane euro.

În plus, cei doi oameni de afaceri şi-au asigurat o sursă consistentă de venituri din vânzarea unor active şi din dividendele SC Socom SA. Spre exemplu, anul trecut, la solicitarea „expresă” a celor doi oameni de afaceri, SC Socom SA a vândut o suprafaţă de 2.485 mp din terenul situat în zona Râureni în valoare de circa 200.000 euro. În urmă cu aprope patru luni, s-a desfăşurat şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de la societatea Socom SA Râmnicu Vâlcea, în urma convocării realizate de preşedintele consiliului de administraţie, Ion Antonescu. Una dintre propuneri, aprobată cu unanimitate de voturi, s-a referit la transformarea în dividende a sumei de 120.000 euro din profitul net şi începerea plăţii acestora tuturor acţionarilor înregistraţi.

Restul sumei din profit va rămâne la dispoziţia societăţii, pentru realizarea programului de investiţii aprobat. Având în vedere că, prin intermediul SC Sanmed SRL Râmnicu Vâlcea, SC Saninvest SRL, SC Barreco SA şi SC Anident SRL Râmnicu Vâlcea, cei doi oameni de afaceri deţin peste 92,7% din acţiunile SC Socom SA, iar Sorin Zamfirescu are restul de 7,3%, dividendele au fost împărţite astfel: peste 105.000 de euro au încasat Dumitru Crăciunescu şi Ion Antonescu, iar deputatul Sorin Zamfirescu a trebuit să se mulţumească cu „numai” 15.000 euro.

Valoarea contabilă a sediului Socom este de numai... 100.000 euro?

La începutul acestui an, adunarea generală a acţionarilor a aprobat noua componenţă a Consiliului de Administraţie în următoarea formă: Ion Antonescu, Dumitru Crăciunescu (ambii reconfirmaţi în funcţie) şi Maria Voinea. Ion Antonescu este şi director general al societăţii. SC Socom SA are în patrimoniu active corporale în valoare totală de 170.000 euro, însă valoarea de piaţă a acestor active depăşeşte astăzi suma de 5 milioane euro. Dintre acestea, cel mai important este sediul Socom, cu valoare contabilă de 100.000 euro, care este o clădire cu 100 de camere, majoritatea dintre ele închiriate. Restul activelor sunt magazii şi depozite de materiale care în parte stau nefolosite.

În luna august, s-a încheiat perioada de derulare a ofertei publice de preluare a 13.450 acţiuni emise de societatea Socom SA Râmnicu Vâlcea, reprezentând 7,7% din capitalul social. Oamenii de afaceri Dumitru Crăciunescu şi Ion Antonescu (directorul general al societăţii) şi-au „adjudecat” astfel acţiunile: 2.138 de titluri au fost cumpărate de SC Sanmed SRL, 1.077 de acţiuni au fost achiziţionate de Dumitru Crăciunescu, 1.287 de acţiuni au fost cumpărate de SC Saninvest SRL, iar SC Anident SRL a luat numai 418 acţiuni. Astfel, cei doi oameni de afaceri au reuşit să cumpere doar 5.000 de acţiuni, pentru care au plătit suma totală de circa 23.000 euro. Intermediarul ofertei a fost Societatea de Servicii de Investiţii Financiare Harinvest SA Râmnicu Vâlcea.

Prin Decizia 1037/30 iunie 2009, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat documentul de ofertă publică de preluare obligatorie a SC Socom SA iniţiată de către SC Sanmed SRL Râmnicu Vâlcea, SC Saninvest SRL, SC Barreco SA, SC Anident SRL Râmnicu Vâlcea şi omul de afaceri Dumitru Crăciunescu. Potrivit unui raport al administratorilor SC Socom SA, la înfiinţare SC Socom SA s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului cu un capital social de 100 milioane lei vechi, iar în prezent urmare a ultimului Certificat de Înscriere de Menţiuni cu nr. 995/20 ianuarie 2005 capitalul social al societăţii este de 100.000 euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe