Tiberiu Pîrnău
Purtătorul de cuvânt şi de geantă al preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, este un bătrânel: un ziarist blocat în timpurile preistorice ale jurnalisticii, Ion Stanciu. Bunicuţul acesta mi se părea simpatic şi la locul lui până mai zilele trecute, când a dat cu bâta-n baltă, semnând o mizerie a colegului de generaţie, Ion Cîlea. Nu am cum să mă supăr pe domnia sa. Are o scuză. Probabil că un moment de scleroză i-a stins din capacităţile intelectuale. Ce spuneţi domnule Stanciu? Nu am dorit să vă fac sclerozat, cum probabil nici dumneavoastră nu aţi dorit să-mi alăturaţi epitetul – „infantil“.
Subsemnatul a scris un editorial referitor la audienţele preşedintelui Consiliului Judeţean, prin care în virtutea dreptului la liberă exprimare garantat de Constituţia României (aţi citit-o vreodată venerabililor Cîlea şi Stanciu?) îmi exprimam îndoiala cu privire la succesul acestei forme perverse de a câştiga voturi la puşculiţa PSD. Iată ce frază l-a deranjat pe „preacinstitul“ preşedinte: „Ion Cîlea cară după el zeci de oameni cu funcţii importante în judeţ, îi rupe de la locul de muncă pentru a-i plimba inutil prin praful cătunelor vâlcene”.
O frază de bun simţ, un punct de vedere al unui jurnalist într-o ţară liberă. Mă aşteptam la un drept la replică scris în aceeaşi termeni civilizaţi. Dar de unde nu este, nici Dumnezeu nu cere! Domnii Cîlea şi aghiotantul Stanciu au molfăit un comunicat de presă abject, au însăilat o ordinărie „literară“ şi l-au transmis la toată presa vâlceană de pe adresa electronică oficială a Consiliului Judeţean. Redăm aici câteva fragmente: „Rândurile de faţă se doresc a fi doar un răspuns atât la comunicatul lansat, zilele trecute, de către biroul de presă al PD-L Vâlcea, cât şi la alegaţiile aiuritoare ale unui mâzgălitor de pagini jurnalistice care, cu obrăznicia-i şi infantilismul său recunoscute chiar de către colegii de breaslă...
În limitele înguste ale aceluiaşi stil se învârt şi aprecierile din comunicatul de presă lansat de Organizaţia PD-L Vâlcea prin biroul său de presă, fapt ce demonstrează, pe de o parte, gravele lacune în cunoaşterea exactă a realităţilor şi a nevoilor cu care se confruntă oamenii acestui judeţ, iar pe de altă parte, eficienţa şi nivelul de apreciere al cetăţenilor pentru iniţiativa preşedintelui Ion Cîlea de a merge la ei acasă spre a le asculta păsurile.“
Aşadar, la un comentariu pertinent şi la obiect, Ion Cîlea îmi răspunde ca o ţigancă, care-şi pune poalele în cap în mijlocul străzii, stârnind scârba trecătorilor. Echipa Cîlea şi Stanciu nu-l înjură doar pe subsemnatul, ci şi pe partenerii de coaliţie, pedeliştii vâlceni. Nu este pentru prima dată când preşedintele PSD Vâlcea adoptă acest comportament grobian faţă de PD-L la Vâlcea. Ce spuneţi, domnule Mircea Geoană?
Pe final, aş dori să mai fac o observaţie tristă. Doi oameni plătiţi din bani publici (cu zeci de milioane de lei!!!) îşi permit cu nonşalanţă să înjure un cetăţean, un contribuabil, un om care munceşte din greu pentru a-şi plăti dările către stat, impozite şi taxe din care sunt plătiţi inclusiv cei doi „birjari“. Cu această ocazie, am trimis o scrisoare Preşedintelui României şi Primului Ministru, prin care le cerem ca domnii Cîlea şi Stanciu să nu-şi mai primească salariile, dacă nu vor binevoi să-şi ceară scuze în mod public de la cetăţenii, pe care-i înjură...pe proprii bani. Ce spuneţi, stimaţi cititori?
PS: Domnule Stanciu, şef al Compartimentului de Relaţii cu Mass Media, din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea duceţi-vă acasă şi mâncaţi-vă liniştit pensia! Lăsaţi-i pe alţii să-i facă treburile murdare lui Ion Cîlea! Nu vă stă bine deloc în această postură!
Web Design by DowMedia