Muncitorii de la Oltchim cer cu disperare ajutorul autorităţilor

miercuri, 27 mai 2009

Muncitorii de la Oltchim cer cu disperare ajutorul autorităţilor

• Peste 2.000 de angajaţi la Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat în faţa prefecturii • Industria chimică din România, pusă în pericol chiar de către de stat

Peste 2.200 de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, marţi, timp de două ore, în faţa Prefecturii Vâlcea, şi au organizat un marş pe străzile oraşului, nemulţumiţi de faptul că societatea funcţionează la capacitate de 40 la sută, punând în pericol peste 1.600 de locuri de muncă.

Potrivit lui Mihai Diculoiu, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, reprezentanţii Ministerului Economiei, acţionar majoritar al combinatului, nu s-au implicat în preluarea Petrochimiei de la Arpechim Piteşti, iar "atitudinea pasivă a autorităţilor statului va duce în curând închiderea secţiilor şi la pierderea pentru totdeauna a locurilor de muncă."

"Într-o asemenea conjunctură total nefavorabilă Oltchimului salariile ar putea fi diminuate cu 15 la sută, după ce, în acest an, pentru prima dată, de la Revoluţie, nu s-a acordat nici prima de Paşte. Presedintele Traian Băsescu, ministrul de Finanţe şi al Economiei au promis că nu ne vom pierde locurile de muncă şi vom obţine, cu acordul Uniunii Europene, un credit garantat de stat de 100 de milioane de euro.

Noi toţi cei de aici îi atenţionăm pe această cale că a sosit vremea să se ţină de cuvânt. Aşteptăm să se ţina de cuvânt de urgenţă, altfel soarta combinatului va fi critică", a declarat Diculoiu.

De la microfonul amplasat pe treptele Prefecturii, liderii de sindicat, în frunte cu preşedintele CNS Cartel ALFA, Bogdan Hossu, au atacat vehement actuala guvernare, acuzând de trădare îndeosebi grupul de europarlamentari PD-L, care ar fi susţinut recent, cauza acţionarului minoritar polonez PCC. Mulţimea a scandat pe rând pentru unitate şi locuri de muncă, iar liderii de sindicat au ţintit dezinteresul autorităţilor, atât locale cât şi centrale în faţa ameninţării reale ca 10.000 de vâlceni să ajungă în şomaj.
Protestul salariaţilor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a încheiat fără incidente, iar liderii Sindicatului Liber au formulat un document semnat de reprezentanţii Prefecturii, ai Consiliului Judeţean Vâlcea şi sindicat în care sunt precizate nemulţumirile salariaţilor şi strategia de ieşire din criză a combinatului Oltchim, memoriul fiind trimis Guvernului.

Punctul de vedere al SINDICATULUI LIBER OLCHIM:

    SINDICATUL LIBER OLCHIM  a făcut toate demersurile posibile, inclusiv întâlniri la sediul Ministerului Economiei la care a-ţi participat şi dumneavoastră, sau la sediul SC OLTCHIM pentru a prelua  Petrochimia Arpechim Piteşti de către SC OLTCHIM, dar după 6 luni (din 12.11.2008 când s-a oprit Petrochimia Arpechim) nu s-a schimbat  nimic, totul fiind numai promisiuni.

    În acest interval de peste 6 luni SC OLTCHIM funcţionează la 30% din capacitatea de producţie şi în condiţii de nerentabilitate.

    S-au făcut eforturi până în prezent pentru păstrarea locurilor de muncă şi acordarea  salariilor integral în speranţa cî SC OLTCHIM va avea asigurate materiile prime: etilena şi propilena, dar astăzi continuă să se denigreze componenta socială fiind în  continuare sacrificaţi salariaţii.

    Pe lângă neacordarea drepturilor din Contractul Colectiv de Muncă care privesc:

prima cu ocazia Anului Nou 2009 şi a Sf. Paşte 2009;
majorarea salariilor începând cu 01.01.2009
unele sporuri specifice funcţionării instalaţiilor.
Continuă sacrificarea drepturilor salariaţilor şi astfel în luna mai 2009 se  preconizează:
trimiterea în şomaj a 1600 de salariaţi din cei 3600 salariaţi existenţi
diminuarea salariilor cu 15%

În faţa acestei situaţii, Adunarea Generală Extraordinară din 11.05.2009 a fost informată de  Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim şi de Directorul General, domnul Constantin Roibu că, cu toate demersurile făcute pentru preluarea  Petrochimiei Arpechim de către SC OLTCHIM SA până în prezent nu s-a soluţionat  nimic şi a hotărât.

Acuzăm:

Tergiversarea Ministerului Economiei în calitate de acţionar majoritar la SC OLTCHIM SA Rm. Vâlcea în sprijinirea SC OLTCHIM SA pentru preluarea  Petrochimiei Arpechim Piteşti din cadrul SC PETROM SA, de către SC OLTCHIM
Indiferenţa autorităţilor vâlcene (prefect, parlamentari, partide parlamentare) la sesizările conducerii Sindicatului Liber Oltchim încă din 12.11.2008, când SC OLTCHIM nu mai are asigurate materiile prime de bază: etilena şi propilena datorită închideriii Petrochimieri Arpechim-Piteşti.

Neimplicarea Ministerulzi Economiei, a Prefectului judeţului Vâlcea şi a  Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea în reducerea  preţului energiei electrice necesare SC OLTCHIM.

Lipsa de fermitate a autorităţilor statului faţă de acţiunile denigratoare la adresa SC OLTCHIM intreprinse  de PCC-SE prin mijloace abuzive şi ilegale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe