PCC SE - concurentul Oltchim SA, disimulat în acţionar

duminică, 15 martie 2009

PCC SE - concurentul Oltchim SA, disimulat în acţionar

O serie de acţiuni şi declaraţii recente ale oficialilor PCC SE, cu privire la situaţia Oltchim SA, scoate tot mai clar la lumină conflictul de interese în care se găseşte acţionarul minoritar PCC SE şi adevăratele intenţii care stau în spatele campaniei de dezinformare şi manipulare orchestrate de PCC SE împotriva intereselor companiei Oltchim SA şi ale statului român ca acţionar majoritar al societăţii. Merită privit mai îndeaproape faptul că PCC SE este acţionar majoritar al unuia dintre principalii concurenţi direcţi ai Oltchim SA pe piaţă din Europa Centrala şi de Est: combinatul chimic PCC Rokita din Polonia.

Ca urmare a deţinerii, prin PCC SE, a unui pachet de 12,89% din acţiunile Oltchim SA, proprietarul companiei concurente din Polonia, dl. Waldemar Preussner, a impus alegerea sa ca membru în Consiliul de Administraţie al companiei româneşti. Din această poziţie, domnia sa are acces, pe lângă informaţiile publice accesibile tuturor acţionarilor, la toate informaţiile sensibile şi confidenţiale referitoare la strategiile de business şi planurile de dezvoltare ale companiei româneşti. Dl. Waldemar Preussner s-a opus constant încercărilor societăţii Oltchim de a pune în practica programul de restructurare şi strategia multianuală de dezvoltare a companiei.

În Polonia, însă, la combinatul chimic concurent Rokita, unde este acţionar majoritar, PCC SE pregăteşte şi dezvoltă capacităţi de producţie pe direcţii identice cu cele aflate în programul de dezvoltare al Oltchim SA. Sub pretextul unei false îngrijorări faţă de situaţia Oltchim, reprezentanţii acţionarului minoritar s-au opus şi încearcă să blocheze măsurile pe care statul român, ca acţionar majoritar, le-a iniţiat pentru buna funcţionare a Oltchim SA. În declaraţiile publice, reprezentanţii PCC SE, Waldemar Preussner şi Wojciech Zaremba, dezinformează constant opinia publică, investitorii, autorităţile din România şi Comisia Europeană, prezentând în mod eronat Oltchim ca fiind o societate în pragul falimentului.

Începând din 2007, autorităţile române au iniţiat demersurile legale privind chestiunea conversiei creanţelor în acţiuni, proces aflat în derulare la Comisia Europeană, conform procedurilor comunitare. În strânsă colaborare cu autorităţile comunitare, statul roman urmează să identifice cea mai avantajoasă strategie pentru Oltchim, cu respectarea legilor române şi a normelor Uniunii Europene. Campania ostilă, iniţiată de reprezentanţii PCC SE împotriva intereselor statului român şi a companiei Oltchim SA, nu demonstrează preocupari sincere pentru dezvoltarea activităţii combinatului ci, mai degrabă, interese de altă natură, care par să aibă legătura cu poziţia de acţionar majoritar al competitorului PCC Rokita şi cu interesul public declarat al PCC SE în legătură cu achiziţia combinatului Oltchim.

Menţionăm că Oltchim reprezintă una dintre cele mai importante societăţi la care statul este acţionar majoritar şi, totodată, una dintre principalele societăţi exportatoare din România, 75% din producţie fiind destinată pieţelor externe. Solicităm media din România ca, înainte de a da curs declaraţiilor PCC SE împotriva statului român şi a Oltchim SA, să facă o cercetare minimă în privinţa situaţiei corecte a Oltchim şi a intenţiilor reale ale PCC, care în realitate, fiind şi acţionar minoritar la Oltchim, este în primul rând un concurent al Oltchim pe piaţa europeană. Mirela Pitu, PR consultant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe