• complicii falsului moştenitor al unui teren de 18 milioane de euro sunt membrii marcanţi ai PDL dar şi funcţionari din primărie şi Prefectură
Anul trecut în urma dezvăluirilor făcute de “ Ziarul de Vâlcea “ a fost deconspirat un tun de 18 milioane de euro, tun dat de un aşa zis moştenitor al boierilor Lahovary, stabilit în Elveţia şi client al avocaţilor Ungureanu. Soţ , soţie, copil. Petre Ungureanu era atunci deputat PDL iar jurista prefecturii care nu s-a prezentat în instanţă era fina lui şi soţia altui avocat prieten cu el.
A fost preluată informaţia şi de OTV care în aprilie relata modul în care un teren de 18 hectare, situate în intravilanul Râmnicului şi aflat sub apele râului Olt în perioada în care trăiau boierii Lahovari a ajuns să fie revendicat de moştenitori şi obţinut cu ajutorul unei mafii imobiliaro-politice. Atunci toţi demnitarii din Vâlcea au tăcut deşi ştiau că avem dreptate.
Iată că subprefectul Anuţa Handolescu, ameninţată permanent cu destituirea din funcţie şi acuzată de primarul Mircia Gutău că a făcut exact ce trebuia să facă ca subprefect, adică să nu sprijine nici un partid şi să nu facă politică, pare dispusă să rupă tăcerea.
Exasperată de atacurile media comandate de foştii colegi din PD, care vor să o vadă exmatriculată din Prefectură, doamna subprefect, care a fost şi viceprimar al Râmnicului şi ştie foarte bine cazul, a declarat unui cotidian local că va organiza o conferinţă de presă în care va proba cu acte că retrocedarea acelui teren de la marginea Râmnicului este o afacere murdară în care au fost implicaţi politicieni cu funcţii din Vâlcea.
De ce a tăcut până acum doamna subprefect nu mai are importanţă. Important este să spună măcar în al 12-lea ceas adevărul, să prezinte actele şi, dacă tot ştie adevărul să sesizeze DNA-ul. Lumea trebuie să ştie cine sunt nemernicii care au furat râmnicenilor 18 hectare de teren intravilan.
Web Design by DowMedia