Tiberiu Pîrnău
Ziaristul Petre Tănăsoaica, unul dintre gazetarii cei mai hârşiţi ai Vâlcii exercită în această perioadă un şantaj mai mult sau mai puţin subtil la adresa lui Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, dar şi, în plan administrativ, al Consilului Judeţean. După ce ani de zile, directorul de la VV, împreună cu „armata“ sa de executanţi, i-au cântat osanale lui Ion Cîlea şi i-au ridicat statuie, acum în modul cel mai penibil au întors armele. „Doctorul inginer, cel mai bun politician din Vâlcea, onorabilul, prea-cinstitul domn Cîlea“ a devenit pentru „maestrul“ Petre: „învechit, comunist, cu limbaj de lemn, coruptibil, fără coloană vertebrală, fără viziune politică“ şi enumerarea ar putea continua.
Ucenicul inginerului de ziare are în tolbă metafore, epitete şi alte figuri de stil destule, dar nu şi suficiente, pentru a-şi explica acum lipsa de caracter şi ruşinoasa schimbare de macaz. Într-adevăr, timp de aproape patru ani de zile „mogulul media“, omul care are pretenţia că el este buricul presei, dar şi al politicii locale, a dat ordin oamenilor săi, contracost nu gratis (chiar dacă sumele au fost mai mititele), să-l trateze la modul pozitiv pe Ion Cîlea. Bineînţeles că în spatele acestei decizii se afla un calcul de natură financiară, dar şi de orgoliu.
Petre Tănăsoaica ştia, intuia de fapt, că în 2008 se va produce o rocadă la nivel înalt, iar PSD-ul va intra la guvernare în orice schemă politică. Pe acest fond, urma ca şi el să-şi încaseze răsplata, prin contracte bine plătite de la instituţii publice, primării, dar şi firme care lucrează cu bani publici. Şi cine putea să-i satisfacă necesităţile financiare enorme ale domnului Tănăsoaica? Păi cine altul, decât Ion Cîlea, omul numărul unu din judeţ, prin dubla sa calitate de preşedinte al PSD Vâlcea, partidul cu cel mai mare număr de voturi în judeţ, şi de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Mi-l şi imaginez pe „tatăl presei negre în suflet“ cum intră plin de emfază în biroul modestului Ion Cîlea, se aşează nepoftit pe un scaun, îşi aprinde ţigara, în biroul unui nefumător şi pufăind sfidător şi arogant începe să-şi înşire verbal pretenţiile pecuniare cu multe zerouri. Mi-l pot imagina şi pe preşedintele Cîlea, cum transpiră involuntar şi-i spune timid mahărului media, că nu-i poate satisface pretenţiile exagerate. Omul se jură şi pe Biblie, că nu are cum, nu are de unde. T. se înnegreşte la faţă şi iese trântind nervos uşa. Iar continuarea o citim apoi în articolele de opinie semnate „cu sete“ de domnul Petre. Nu trebuie omisă nici varianta în care Ion Cîlea, nu adoptă poziţia de „drepţi“ la solicitările extravagante ale lui T. în materie de prefect sau directori ai unor instituţii din subordinea Consiliului Judeţean sau servicii publice deconcentrate, ce revin PSD-ului, conform algoritmului politic.
Oricum ar fi, Petre Tănăsoaica, ziaristul, este jenant când îl acuză pe Ion Cîlea pentru câte-n lună şi-n stele, nişte situaţii din trecut despre care chiar el a scris de mai multe ori în recent că „...faptele nu au existat, Ion Cîlea nu a fost implicat, a fost o victimă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale etc“. Patronul, ziariştii, întregul corp care se numeşte VV (nu-i facem publicitate ziarului) sunt penibili: pe prima pagină Ion Cîlea este jucat în picioare în editorial, iar în interior este lăudat. Ce să înţelegem de aici?
A, da, pe prima pagină preşedintele Consiliului Judeţean este imoral iar în ultima moral. Nu putem să ne explicăm decât într-un singur mod şi anume că nici măcar subalternii nu-i mai citesc editorialele patronului, altfel nu l-ar expune la această situaţie de-a dreptul ridicolă. Va fi foarte interesant cum va reacţiona Ion Cîlea la acest joc „de-a arătatul pisicii“ jucat subţire de P. T.
Web Design by DowMedia