Politistii de la Politia municipiului Rm. Vâlcea au identificat în noaptea de 8 spre 9 decembrie pe strada Calea Bucuresti doi tineri suspectati de comiterea mai multor furturi din rezervoarele autocamioanelor parcate în acea zona. Crinu G (23 ani) si I.M (17 ani) ambii din comuna Bujoreni au fost surprinsi de politisti în timp ce încercau sa sustraga motorina. Cei doi tineri urmau sa fie ajutati de Aurel S (29 ani), fiind cel care asigura deplasarea de la locul faptei, folosindu-se de un autoturism marca Ford Sierra, de culoare albastra.
„La fata locului s-a prezentat echipa operativa de la Biroul Investigatii Criminale, care a stabilit ca cele doua persoane intentionau sa sustraga motorina din rezervorul unui autocamion. În portbagajul autoturismului au fost gasite doua bidoane de 60 de litri si sase bidoane de 20 de litri fiecare, precum si un furtun din plastic, prevazut la un capat cu o teava metalica.Având în vedere ca cei în cauza nu sunt la prima abatere de acest gen, cercetarile continua în vederea stabilirii întregii activitati infractionale a acestora”, a declarat subinspector Diana Smarandoiu, purtatorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Web Design by DowMedia