Tiberiu Pîrnau
Sfârsitul de an este un bun prilej de retrospectiva, de privit în urma, de tras linia, de adunat. Din punct de vedere politic, 2008 a fost un an foarte agitat, cu o dinamica exceptionala. Alegerile locale si cele generale au fost extraordinar de disputate. Învingatorii au luat totul, învinsii s-au retras sa-si oblojeasca ranile si au reintrat de-acum în campanie electorala pentru alegerile din 2012. La Vâlcea, lupta a fost mai încrâncenata ca niciodata, mai dura, mai mistuitoare. S-au confruntat trei mari forte politice, mai echilibrate ca nicicând. PSD, PNL, PDL. Tonul a fost dat de alegerile locale, unde scorul nu a reflectat întocmai configuratia politica a sentimentelor alegatorilor. Au fost votati în foarte multe comune edilii în functie, cei care mai facusera câte ceva pentru localitate.
Un drum, alimentare cu apa, canalizare. Au aparut în prim plan si lideri locali puternici, cu forta de convingere, care i-au trimis acasa pe „pacalicii“ din primarii. Tânarul Sorin Romcescu din Slatioara este un exemplu în acest sens. La fel si actualul primar din Câineni, Ion Nicolae. La Milcoiu, Dan Musat l-a facut franjuri pe prafuitul Gheorghe Ceausu, primar din perioada ceausista, care era mereu votat, dintr-o anumita inertie, milcoienii neavând pe cine alege. A fost de-ajuns sa apara un candidat serios, un om muncitor, cu dorinta sincera de a-si ajuta concetatenii sa aiba drumuri mai bune, scoli la standarde europene.
Am apreciat si prestatia mai tânarului profesor Cristian Nitu din Horezu, care prin ambitie, rigoare si o foarte buna organizare a reusit sa-i ia fata experimentatului în administratie publica Constantin Nita, care a dus o campanie bazata pe proiecte însa a fost deficitar la contactul direct cu votantii. La locale, populatia judetului a ales concetateni, oameni pe care-i stiau de-o viata, oameni care le-au calcat pragul casei si au stiut sa le spuna mai pe întelesul lor, cum doresc ei sa schimbe în bine fata localitatii. Campania din acest an i-a scos din adormire, din letargie, pe primari care nu facusera mai nimic de ani de zile. De teama sa nu-si piarda „privilegiile“ functiei de primar, Ion Dobre din Daesti s-a milogit pe la autoritatile judetene sa-l ajute cu fonduri pe ultima suta de metri din mandat. A demarat lucrari în nestire, chiar daca nu avea fondurile necesare achitarii acestora.
A aruncat praf în ochii daestenilor. În Daesti a fost admirabila campania electorala desfasurata de cel mai tânar candidat la alegerile locale, George Popolan. Campanie bazata pe mesaje directe adresate alegatorilor, mers din casa în casa pentru a explica programul electoral. Popolan s-a luptat, însa, nu numai cu primarul în functie, sustinut de un partid foarte puternic, ci si cu oamenii de afaceri din zona, pe care Dobre i-a avut de partea sa datorita „slabiciunii“ sale la stimulente financiare. Este stiut faptul ca încasarile la bugetul local de la respectivii patroni sunt foarte mici în comparatie cu ceea ce, legal, ar fi trebuit sa cotizeze.
La alegerile locale, pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean Vâlcea s-au confruntat doi oameni puternici, doi lideri politici, doua personalitati carismatice, cu experienta politica de ani de zile. Da, lupta s-a dus între Ion Cîlea - PSD si Emilian Frâncu - PNL. L-am omis cu buna stiinta pe Dorel Jurcan – PDL pentru ca nu el a adus voturile, care l-au plasat pe locul al doilea în preferintele electoratului vâlcean, ci primarul Mircia Gutau, care i-a zdrobit efectiv pe liberali si pesedisti în municipiul Râmnicu Vâlcea. Grosul voturilor lui Jurcan au venit de-aici.
Ion Cîlea a avut o priza mai puternica la electoratul rural din sudul judetului, mai numeros, decât cel din nord. A contat faptul ca ani de zile a condus agricultura vâlceana, ca a lucrat în acele zone, oamenii l-au recunoscut si i-au dat votul. Emilian Frâncu a suferit o înfrângere onesta, nepierzând, însa, si razboiul. La alegerile parlamentare, s-a mobilizat exemplar, a luat totul de la capat si i-a convins pe zeci de mii de râmniceni sa-i acorde încrederea necesara pentru demnitatea de senator. O performanta pentru PNL Vâlcea, pentru Emilian Frâncu în primul rând, primul senator liberal de dupa 1990 al judetului.
Alegerile parlamentare au fost si ele intens disputate de cele trei mari forte politice din judet. Ion Cîlea a stiut sa-si aleaga candidatii si a avut un scor foarte bun. A mers de data aceasta pe mâna unor vâlceni get-beget, care nu l-au dezamagit: Dan Mazilu, Laurentiu Coca, Vasile Bleotu, Aurel Vladoiu. Ei sunt parlamentarii PSD, care reprezinta colegiile Balcesti, Dragasani si Horezu în Parlament. La PDL, eforturile lui Mircia Gutau, dar si ale lui Ion Tudor, care a adus 10.000 de voturi (nesperate, nevisate de PDL în alte conditii) i-a dus în Parlament pe Dorel Jurcan, Samoil Vâlcu si matusalemicul Sorin Zamfiresc.
PNL are, de data aceasta, doi parlamentari, un senator în persoana lui Emilian Frâncu si deputatul Colegiului Brezoi, Cristian Buican, un politician matur, responsabil, capabil sa ajute cu-adevarat localitatile din nordul Vâlcii. Câstigul nostru al vâlcenilor este ca am trimis în Parlament, de data aceasta, oameni care locuiesc de-o viata aici, alaturi de noi. Am scapat de vesnicii parasutati, care nu aveau nici-o treaba cu judetul Vâlcea. Acum, cel putin teoretic, macar de rusinea vecinilor, parlamentarii se vor stradui sa ajute în vreun fel tinuturile Vâlcii.
Web Design by DowMedia