La bursa locurilor de muncă organizată săptămâna trecută special pentru copiii din centrele de plasament vâlcene, patru orfani şi-au găsit un loc de muncă înainte de terminarea acţiunii desfăşurate la Centrul de Plasament nr. 5 din Rm. Valcea. Bursa li s-a adresat în special celor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi tinerilor marginalizaţi social.
La bursă au fost prezenţi 15 angajatori care ofereau 135 de locuri de muncă vacante, în diverse domenii de activitate şi meserii, precum cea de lăcătuş mecanic, tâmplar, faianţar, zidar, dulgher, fierar betonist, tencuitor, finisor, sudor, electrician, cameristă, confecţioner în industria uşoară sau muncitor necalificat. La eveniment au participat 50 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, dintre care 40 de orfani. 19 persoane au fost selectate de angajatori pentru interviu în vederea încadrării în afara celor patru angajate pe loc.
Web Design by DowMedia