O treime din
Controalele Prefecturii Vâlcea, efectuate prin sondaj în mai multe şcoli din judeţ au scos la iveală o situaţie sumbră, care se repetă aproape în fiecare an. Din cauza lipsei condiţiilor minime de autorizare sanitară, aproape o treime dintre şcolile vâlcene îşi vor deschide porţile pentru elevi în lipsa autorizaţiilor sanitare de funcţionare. De altfel, în acest moment aproximativ 70% dintre şcoli nu au aviz sanitar, deşi reprezentanţii Prefecturii afirmă că aceştia ar avea … dosarele pregătite.
Moritatea unităţilor de învăţământ nu vor primi această autorizare din cauza lipsei apei curente. Două şcoli din Scundu şi Glăvile nu aveau autorizaţie, iar şcoala din satul Copăceni, comuna Racoviţa are autorizaţia suspendată, din cauza lipsei apei curente. La ora actuală, dintre cele 720 de unităţi de şcolare existente în Vâlcea, doar 203 au primit autorizaţia sanitară de funcţionare, numai trei dintre ele fiind reabilitate complet.
Peste 30% dintre şcoli nu au şanse de autorizare
Reprezentanţii Prefecturii Vâlcea au verificat prin sondaj 43 de localităţi, dintre cele 89 aflate în judeţ, reprezentând 48% din totalul existent. Conform raportului Prefecturii, la 22 de unităţi şcolare, lucrările de reabilitare sunt deja finalizate, iar la restul de 21 sunt în curs de finalizare. Numai opt localităţi au unităţi şcolare autorizate integral, în timp ce 32 sunt în curs de autorizare, iar şcolile din Scundu şi Glăvile, sunt neautorizabile. De asemenea, Şcoala cu clasele I-VIII de la Copăceni – comuna Racoviţa are autorizaţia suspendată datorită lipsei alimentării cu apă curentă.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea au organizat şi ei în perioada 4 – 31 august un control tematic privind pregătirea celor 712 unităţi de învăţământ pentru deschiderea anului şcolar 2008 – 2009. Conform reprezentanţilor ISJ Vâlcea, 40% dintre unităţile şcolare au trimis deja dosarele pentru auttorizare sanitară până în prezent, în timp ce alte 30% au anunţat că au documentaţia pregătită. Există însă şi 30% dintre şcoli care nu vor putea primi autorizare în acest an, din cauza lipsei apei curente şi canalizării.
Inspectorul-şef adjunct al ISJ Vâlcea, Rodica Buican a declarat că aproximativ 215 unităţi şcolare dintre cele peste 700 nu au autorizaţii sanitare. „Majoritatea acestor unităţi nu au putut obţine autorizarea din cauza faptului că localităţile în care se află nu au reţea de apă sau canalizare. Obţinerea autorizaţiilor nu depinde de directorii şcolilor.”, a precizat Rodica Buican. Dintre cele 712 unităţi de învăţământ din Vâlcea, 169 au personalitate juridică. Dintre acestea, unele au cantine, internat, săli de sport sau alte corpuri, care trebuie autorizate separat de Autoritatea de Sănătate Publică.
„La multe dintre aceste unităţi se lucrează în prezent pentru modernizare, sperăm că, până la începerea anului şcolar să fie mai multe şcoli autorizate.” – a mai precizat Rodica Buican. Majoritatea clădirilor neautorizate sunt din mediul rural. În principal, nu primesc autorizaţii construcţiile slab iluminate, dotate cu sobe improprii, mobilier şcolar vechi, grupuri sanitare insuficiente şi nu au sursă de apă potabilă. În plus, multe şcoli au curţi împrejmuite sau pubele pentru colectarea gunoiului.
Primăria Râmnicului refuză să transmită stadiul lucrărilor
Primarii contribuie şi ei la dezastrul din unele şcoli, prin lipsa de interes faţă de remedierea problemelor. Mulţi dintre primari nu s-au obosit să transmită la Consiliul Judeţean analiza stadiului pregătirii începerii noului an şcolar. Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că au transmis primăriilor încă din luna mai rugămintea de a pregăti imobilele pentru începerea anului şcolar, solicitând să li se transmită care este stadiul lucrărilor de igienizare şi reabilitare. precum şi cel al aprovizionării cu combustibil pentru sezonul rece.
Cu toate acestea, doar 77 de primării au transmis datele. Printre localităţile de pe lista neagră se numără şi municipiul Râmnicu Vâlcea. Prefectul Radu Renga a afirmat că, în cazul în care nu există informaţii în legătură cu stadiul lucrărilor din Râmnic nu se va putea face o evaluare corectă a pregătirii pentru noul an şcolar. „Vă rog să luaţi măsurile necesare pentru ca autorităţile judeţene să intre în posesia datelor referitoare la unităţile şcolare din municipiu." – a spus Renga.
La Râmnicu Vâlcea exista de altfel numeroase probleme la şcoli, vizibile cu ochiul liber, multe dintre ele datorate nefinalizării lucrărilor de mansardare sau reabilitare înainte de începerea noului an. La Grădiniţa Nord 1, anul şcolar va începe abia la 1 octombrie, deoarece nici până acum nu s-au finalizat lucrările de modernizare, plătite cu fonduri de la bugetul local. De asemenea, mari probleme vor fi şi la Şcoala numărul 1, care este mansardată de câteva luni bune, dar lucrările nu vor putea fi finalizate în nici un caz până la data de 15 septembrie.
„Nu ştiu cum ne vom descurca, pentru că sunt foarte mulţi elevi, şi nu cred că procesul de învăţământ se va desfăşura aşa cum trebuie. Cred că singura soluţie viabilă ar fi amânarea începerii anului şcolar, pentru că altfel ne va fi aproape imposibil să ne descurcăm.” – a apreciat unul dintre cadrele didactice din cadrul şcolii. Pe lângă primarul Mircia Gutău, nici edilii din Berbeşti, Buneşti, Făureşti, Fârtăţeşti, Malaia, Mateeşti, Măldăreşti, Orleşti, Pesceana şi Valea Mare nu au binevoit să transmită stadiul lucrărilor la Consiliul Judeţean.
Zeci de mii pentru reabilitări
În mediul rural sunt 280 de grădiniţe, 138 de şcoli cu clasele I – IV, 130 de şcoli cu clasele I – VIII, 3 licee şi o şcoală specială, în timp ce în mediul urban sunt 81 de grădiniţe, 19 şcoli cu clasele I – IV, 29 de şcoli cu clasele I – VIII, 24 de licee, 5 cluburi ale copiilor şi o şcoală specială. Anul trecut, Guvernul a alocat 45.600 de mii de lei pentru reabilitarea şcolilor, iar în cursul acestui an au fost alocate 26.800 de mii de lei.
Învăţământ pe schimburi
Raportul inspectorilor şcolari arată că unele unităţi de învăţământ vâlcene se confruntă cu probleme la începutul noului an. Printre ele se numără Şcoala cu clasele I – VIII „Ionescu Cheianu” din Olăneşti, unde sunt infiltraţii în acoperiş, Şcoala Blidari, Grupul Şcolar Economic şi de Servicii Călimăneşti, unde se va învăţa pe trei schimbrui, pentru a putea fi finalizate lucrările, Şcoala cu clasele I – VIII din Câinenii Mari, Grădiniţa cu Program Normal nr. 14, unde se execută lucrări de mansardare şi igienizare, etc.
La şcolile din Câineni sau Budeşti nu au demarat lucrările de igienizare din cauza lipsei fondurilor din partea Consiliului Local, în timp ce la Şcoala cu clasele I – VIII Ocniţa lucrările au fost reluate de curând, după ce constructorul nu fusese plătit. În acest caz, până la începerea anului şcolar vor fi date în folosinţă patru săli de clasă, procesul de învăţământ urmând a se desfăşura în două schimburi.
Web Design by DowMedia