La secţiunea poezie, vâlceanul Alexandru Dolfi a obţinut primul loc, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a festivalului LicArt din Bucureşti. La aceeaşi secţiune, locul al doilea a fost obţinut de Gheorghe Chiriac din Oneşti, iar locul trei de Valeriu Andrişcă din Oneşti.
Câştigătoare la secţiunea teatru a fost aleasă de juriu trupa „Drama Club” a Colegiului Naţional A.T. Laurian din Botoşani. Câştigătorul de la secţiunea poezie a primit 800 de lei, locul doi - 600 lei, iar locul 3 - 400 lei. La concursul naţional s-au înscris peste 2.000 de liceeni din întreaga ţară, la cele trei secţiuni (teatru, poezie şi fotografie), mai mulţi de 100 au fost nominalizaţi şi vor fi prezenţi la Bucureşti pentru a participa la toate evenimentele din cadrul Finalei LicArt.
Web Design by DowMedia