Prin Ordinul Prefectului nr. 548 din 24 iulie s-a constituit comisia mixtă pentru inventarierea construcţiilor care au fost mansardate în Vâlcea, ţinându-se cont şi de documentaţiile care au stat la baza lucrărilor şi a existenţei căilor de acces la aceste construcţii. Neregulile nu au întârziat să apară. Astfel, la Liceul de Artă din Râmnic lucrările de mansardare au fost demarate fără solicitarea avizului de securitate la incendiu şi fără obţinerea autorizaţiei de construire. Ca urmare a acestor deficienţe, lucrările au fost sistate, iar Primăria Râmnicului a dispus intrarea în legalitate a lucrărilor executate prin obţinerea autorizaţiei de construire, aplicându-se o amendă de 1000 lei.
Situaţia este valabilă şi pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă. În perioada 2005-2006, s-a executat mansardarea clădirii şi amenajarea de birouri, încălcându-se reglementările legale în vigoare. Este vorba despre avizul P.S.I cu nr. 768016 din 08.03. 2004 emis de unitatea medicală numai pentru „Modernizare, consolidare şi acoperiş tip şarpantă”, lucrările ulterioare nerespectând condiţiile specifice la emitere. În 2005, SJU Vâlcea solicită avizul de amenajare de birouri în spaţiul mansardat. În acest caz, era nevoie şi de avizul de prevenire şi stingere a incendiilor.
Ca urmare a solicitărilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a comunicat condiţiile în care se poate solicita avizul de prevenire şi stingere a incendiilor, dar, potrivit raportului Prefecturii, conducerea spitalului a hotărât continuarea lucrărilor fără avizul ISU. După ce situaţia a fost adusă la cunoştinţa CJ, s-a decis ca, pentru intrarea în legalitate a spaţiilor realizate prin mansardare, spitalul va trebui să expertizeze construcţia existentă. Apoi, va fi depusă la ISU documentaţia în vederea autorizării privind securitatea în cazul incendiilor.
„Muncă la negru” pentru lucrări în ... neregulă
Acţiunea de verificare şi control a comisiei mixte s-a desfăşurat numai pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, deoarece, în urma corespondenţei purtată de reprezentanţii Prefecturii cu primarii celorlalte oraşe din judeţ (Drăgăşani, Horezu şi Bălceşti), s-a constatat că nu au fost eliberate autorizaţii de construire pentru lucrări de mansardare, excepţie făcând Călimăneştiul, unde a fost eliberată o autorizaţie, dar, până-n prezent, lucrările de mansardare nu au fost demarate.
Comisia a verificat şi obiectivele care nu se supun avizării privind securitatea la incendiu, fiind vorba despre mansardările executate peste blocurile de locuinţe, conform prevederilor HG 1739/2006. În timpul controalelor din teren, la punctele de lucru s-a constatat nerespectarea soluţiei tehnice privind realizarea de placări sau compartimentări cu plăci de ghips carton rezistent la foc, neîndeplinindu-se astfel condiţiile minime de siguranţă.
Amintim aici lucrările de la blocul I 3, strada Rapsodiei şi de la blocul C 31, Aleea Panseluţelor. Inspectoratul de Stat în Construcţii a dispus refacerea placărilor şi compartimentărilor cu plăci de ghips carton rezistent la foc, conform soluţiei date de proiectant şi a instituit fază determinantă - verificare montaj pereţi rigips. La blocul 31, Aleea Panseluţelor, mansardarea s-a executat pe două nivele, dar structura de rezistenţă nu s-a realizat din metal, aşa cum era prevăzut în proiect, constructorul realizând o structură din zidărie de BCA, beton armat şi lemn.
Astfel, nu se mai asigură încadrarea construcţiei în gradul II de rezistenţă la foc. Constructorul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 5000 lei, urmând demararea procedurii de intrare în legalitate. La rândul său, conducerea ITM Vâlcea a sancţionat firma care se ocupa cu mansardarea după ce fuseseră depistate trei persoane care nu aveau încheiate, în formă scrisă, anterior începerii activităţii, contracte individuale de muncă, aşa cum prevede art. 16, alin. 1 din Legea 53/2003 modificată.
Angajatorul a fost sancţionat cu o amendă de 4500 lei. Nereguli au fost constatate şi de către reprezentanţii ISU Vâlcea, în urma controalelor efectuate, descoperindu-se existenţa unor lucrări la care nu sunt realizate condiţiile specifice de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi, cât şi realizarea pereţilor despărţitori prevăzuţi la nivelul podului pentru limitarea propagării incendiului în cadrul unui compartiment anume creat.
Concluziile care s-au tras de către specialişti sunt următoarele: necorelarea prevederilor din proiectele tehnice din faza de obţinere a autorizaţiei de construire cu cele din scenariul de securitate la incendiu şi prevederile proiectelor tehnice şi detaliilor de execuţie, în măsura în care acestea există, în unele documentaţii tehnice nu sunt detaliate condiţiile specifice de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi, cât şi a pereţilor despărţitori prevăzuţi la nivelul podului.
Documentaţii tehnice în regulă la Grădiniţa nr. 1
Aşadar, după ce am dat ca exemple situaţiile de la Liceul de Artă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă, prezentăm şi situaţia specifică Grădiniţei nr. 1 din Ostroveni. Conform raportului înaintat Prefecturii, la Grădiniţa nr. 1 Ostroveni au fost demarate lucrări de mansardare în baza autorizaţiei de construire nr. 329/11525/2008 şi al avizului de securitate la incendiu emis de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Stadiul fizic actual al investiţiei este următorul: s-a realizat structura de rezistenţă a mansardei, închiderile perimetrale şi învelitoarea conform proiectului, nu s-a început compartimentarea mansardei şi nu s-a executat încă ignifugarea structurii din lemn, pereţii casei scărilor în dreptul mansardei s-au executat din zidărie de BCA cu planşe de beton armat la nivelul podului, nu s-a început montajul hidranţilor interiori la nivelul mansardei. Deocamdată, lucrările au fost executate în conformitate cu documentaţiile tehnice, respectând scenariul de securitate la incendiu.
L.L.
Web Design by DowMedia