De la un timp mai multe companii, firme, dar şi instituţii publice şi private (aici la loc de cinste se află Camera de Comerţ şi Industrie) ne trimit comunicate de presă. Nu numai nouă, ci la toate canalele media. Unele comunicate chiar au menţiunea „pentru difuzare imediată” sau „ pentru publicare imediată”. Unii colegi de breaslă de-ai noştri le publică. Degeaba. Din lipsă de materiale, de informaţii, de redactori profesionişti, redactorii şefi sunt nevoiţi să publice aceste comunicate care de fapt ar trebui plătite.
Pentru că sunt pur şi simplu reclamă. Iar reclama se plăteşte peste tot. Miercuri s-a deschis un magazin al Grupului Carrefour în Râmnicu Vâlcea. Este vorba de primul grup de distribuţie din Europa, care a investit doar în rebranduirea magazinelor Artima în Carrefour Expres din România, 6 milioane de euro. Dar care nu ne-a dat nici un ban. Nici un contract de publicitate. Ne-a chemat pe toţi să ne ofere un spray, o ciocolată şi o sticlă de vin. Plus o mapă cu texte şi poze. Şi ne-a umplut e-mail-urile cu reclame „spre publicare imediată”.
De parcă în Vâlcea ar lucra cei mai proşti ziarişti. Asemenea companii dau publicitatea prin agenţii care lucrează pe relaţii de prietenie în fiecare judeţ. Astfel un ziar al cărui patron minte cu neruşinare că ar avea un tiraj de 5000 de exemplare zilnic şi care tot zilnic nu are nici jumătate din titurile unei ediţii de-a noastre încasează reclamă grupa mare. De nici nu mai are loc în pagini pentru texte. Şi atunci publică scurte ştiruţe luate de la agenţiile de presă. Ei bine pentru noi şi bănuiesc că şi pentru alte redacţii a venit vremea să arătăm acestor companii că nu suntem proşti. Nu le vom face nici o reclamă, dar vom fi foarte atenţi la modul în care îşi desfăşoară activitatea.
La 6 milioane de euro nu mai contau câteva mii de euro date presei locale pentru o publicitate elegantă. Mai ales la deschiderea unui magazin. Reclama se plăteşte peste tot şi dacă uneori reclama negativă îţi creează notorietate, aşa cum este în politică, în alimentaţie publică în nici un caz nu îţi poate aduce profit. Pentru cei care nu ne sunt clienţi nu putem oferi gratuit decât o astfel de publicitate!
Web Design by DowMedia