• cea mai mare luptă se dă pe două imobile – Vila Cărăbuş şi Hanul Cozia – unde foştii proprietari şi societatea Scorilo SRL se luptă cu avocaţii de la SC Călimăneşti Căciulata SA
Constantin Necşoiu, directorul general al SC Călimăneşti Căciulata SA, a confirmat recent că societatea pe care o conduce este implicată în 13 litigii comerciale sau care privesc stabilirea dreptului de proprietate asupra unor imobile. În calitate de pârâtă, SC Călimăneşti Căciulata SA are următoarele dosare pe rol: Dosarul 6614/1/2005 având ca obiect retrocedare imobil Vila Cărăbuş pe Legea nr. 10/2001 reclamanţi – Daniliuc Rodica Mărginean Corneliu, Mărginean Mărioara din Bucureşti şi Cocoş Silvia din Cluj, aflat în stare de judecată în recurs (a doua oară);
Dosar nr. 2271/2008 având ca obiect reziliere contract leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare Han Cozia – reclamant SC Scorilo SRL Călimăneşti, dosar aflat în stare de judecată în recurs, pentru a treia oară; Dosar nr. 829/198/2007 având ca obiect pretenţii, reclamantă Vâlcu Dorina din Bucureşti, dosar aflat în stare de judecată pe fond;
Dosar 271/90/2008 având ca obiect pronunţare hotărâre judecătorească care să ţină loc de contract vânzare-cumpărare pentru imobilul Han Cozia, reclamant SC Scorilo SRL Călimăneşti, dosar aflat în stare de judecată pe fond; Dosar nr. 482/198/2008 având ca obiect revendicare teren şi constatare nulitate absolută parţială certificat de atestare a dreptului de proprietate, reclamant Georgescu Ion Mircea din Bucureşti, dosar aflat în stare de judecată pe fond pentru constatare nulitate absolută parţială a certficatului de atestare a dreptului de proprietate şi suspendat pentru revendicare;
Dosar nr. 715/198/2008 având ca obiect revendicare teren şi clădire, constatare nulitate absolută certificat de atestare a dreptului de proprietate, reclamanta Cosma Georgeta din Sibiu, dosar aflat în stare de judecată pe fond.
În calitate de reclamantă, SC Călimăneşti Căciulata SA este implicată în următoarele procese: Dosar nr. 797/198/2007 având ca obiect pretenţii, pârâtă SC Scorilo SRL Călimăneşti, dosar aflat în stare de judecată pe fond (rejudecare după admiterea recursului);
Dosar nr. 10/198/2008 având ca obiect pretenţii, pârâţi Gobbel Michael şi Gobbel Magdalena din Germania, dosar aflat în faza de fond fiind suspendat; Dosar nr. 10857/3/2008 având ca obiect pretenţii, pârât AVAS Bucureşti, dosar aflat în stare de judecată în apel; Dosar nr. 850/198/2008 având ca obiect constatare nulitate absolută parţială titlu de proprietate, pârâtă Cosma Georgeta din Sibiu, dosar aflat în stare de judecată pe fond; Dosar nr. 567/198/2008 având ca obiect constatare nulitate absolută titlu de proprietate, pârât Georgescu Ion Mircea, dosar aflat în faza de fond fiind suspendat;
Dosar nr. 619/198/2008 având ca obiect acţiune în constatare, pârâtă Primăria oraşului Călimăneşti, dosar aflat în stare de judecată pe fond; Dosar nr. 439/198/2008 având ca obiect litigiu comercial, pârât SC MVD Comfimpex SRL Bucureşti, dosar aflat în stare de judecată pe fond.
Acţionarii de la SC Călimăneşti Căciulata SA au aprobat recent cu unanimitate de voturi propunerea de majorare a liniei de credit contractată de la CEC Sucursala Vâlcea, de la 1,2 milioane lei, la 3 milioane lei. Linia de credit este destinată finanţării activităţii curente a societăţii, iar Hotelul Central din Călimăneşti a fost depus drept garanţie pentru contractarea acestei linii de credit. În luna decembrie din anul trecut, acţionarii de la SC Călimăneşti Căciulata SA au aprobat un raport privind situaţia subscrierilor pentru majorarea capitalului social cu aport în numerar.
Astfel, acţionarii prezenţi la AGA au aprobat majorarea capitalului social prin aport în numerar de 4,38 milioane lei, reprezentând un număr de 43,8 milioane de acţiuni, cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune. Acţionarul principal, SC Cotexim Com SRL Bucureşti, a subscris acţiuni în valoare de 4,2 milioane lei, iar la data subscrierii a plătit acţiuni în valoare de 2,5 milioane lei, urmând ca în termen de 3 ani să plătească integral valoarea nominală a acţiunilor subscrise.
Web Design by DowMedia