Handolescu se zgârceşte cu impozitele

miercuri, 2 iulie 2008

Handolescu se zgârceşte cu impozitele

„Ziarul de Vâlcea” solicită autorităţilor un control financiar la S.C Băile Govora SA

Nicu Trandafir

 Am intrat recent în posesia unui document intitulat „ Raportul Primarului- privind starea economică şi socială a oraşului Băile Govora pe anul 2007”. Actul are 18 pagini, câteva anexe şi este semnat de primarul Mihai Mateescu. A fost realizat cu puţin timp înainte de alegerile locale şi ar putea fi considerat un material propagandistic electoral. Dar nu despre acest aspect vom scrie azi. Ci despre altul extrem de interesant. La pagina 13 din raport am dat de o situaţie a veniturilor din care este cosntituit bugetul local al oraşului staţiune.

Din această situaţie se observă că principalii finanţatori ai bugetului sunt două societăţi comerciale a căror activitate constă în turism şi comerţ. SC Băile Govora SA este societatea aflată în cea mai mare parte în proprietatea familiei Handolescu, cunoscută mai ales prin prestaţiile doamnei Anuţa, fost viceprimar de Râmnic, fost prefect de Vâlcea, fost director ASIROM, actual subprefect. SC Băile Govora SA a contribuit la bugetul staţiunii cu 66.758 lei în 2005, cu 101.953 lei în 2006 şi cu 165.922 lei în 2007. În acest timp principalul concurent de pe piaţa locală a domnului Mihai Handolescu, cunoscuta SC SIND România SRL, Sucursala Govora, a contribuit cu 31.912 lei în 2005, cu 63.087 lei în 2006 şi cu 80.424 lei în 2007.

Se observă că suma achitată de Handolescu pentru proprietăţile sale este oerecum dublă faţă de cea a SIND numai că noi ştim şi se vede cu ochiul liber că suprafeţele de terenuri ocupate de hotelurile şi vilele familiei Handolescu ca şi suprafeţele construite şi închiriate turiştilor sunt incomparabil mai mari decât cele ale SIND (de cel puţin cinci ori). În unele cazuri este vorba chiar de clădiri noi sau renovate.

Cum suntem suspicioşi din fire, dar şi din obişnuinţă ne punem întrebarea dacă nu cumva este vorba despre o subevaluare a patrimoniului SC Băile Govora manevră menită a micşora impozitul datorat primăriei. Pentru a înlătura această suspicine nu credem că ar strica un control amănunţit din partea Finanţelor Publice. Nu numai la aceste două firme ci la toate societăţile comerciale cu profil turistic, plătitoare de impozite din staţiune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe