• Preşedintele Consiliului de Administraţie de la ŞAPTE SPICE Râmnicu Vâlcea
Prin Ordonaţa nr 331/26.06.2008, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a suspendat de la tranzacţionare, pentru încă două săptămâni, cele 131,8 milioane de acţiuni al SC Şapte Spice SA Râmnicu Vâlcea reprezentând titluri incluse în capitalul firmei ca urmare a unei majorări de capital contestată de un acţionar minoritar.
CNVM a decis din nou blocarea, ca măsură asiguratorie în vederea protecţiei proprietarilor, precum şi a potenţialilor cumpărători de bună credinţă care ar intenţiona să deruleze operaţiuni cu acţiuni care fac obiectul unui litigiu în cadrul căruia instanţa nu s-a pronunţat în mod definitiv şi irevocabil, pe o perioadă de două săptămâni, transferul pachetului de 131,8 milioane de acţiuni emise ca urmare a deciziei acţionarilor din data de 18 iunie 2007 de majorare a capitalului social al SC Şapte Spice SA.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Şapte Spice SA, Gheorghe Frâncu, s-a declarat contrariat de decizia CNVM, precizând că „prin sentinţa din 15 februarie 2008, Tribunalul Vâlcea a respins cererea reclamantului Paul Dan Viorel privind constatarea nulităţii Hotărârii nr. 1/18 iunie 2007 ca prematur introdusă. Prin apelul formulat la instanţa superioară din Piteşti apelantul nu a atacat integral sentinţa pronunţată de Tribunalul Vâlcea, ci doar soluţia dată asupra primului capăt de cerere, criticile aduse cererii vizând exclusiv motivaţia instanţei asupra primului capăt de cerere.
Pentru aceste motive, având în vedere principiul disponibilităţilor părţilor în procesul civil şi faptul că soluţia primei instanţe asupra capătului doi de cerere care a menţinut ca legală hotărârea nr. 2 din 18 iunie 2007 a devenit, prin neapelare, definitivă şi irevocabilă, intrând aşadar în puterea lucrului judecat, este de necontestat faptul că motivul blocării pachetului de 125 de milioane de acţiuni a dispărut”. Trebuie să mai precizăm pe de altă parte că acţionarii de la societatea Şapte Spice SA au aprobat, în urmă cu două luni, înfiinţarea SC Spic Invest Imob SA, ca urmare a divizării SC Şapte Spice SA. Cu această ocazie, adunarea generală a acţionarilor a aprobat noua denumire a firmei, sediul social, conducerea, şi actul constitutiv.
Astfel, SC Spic Invest Imob SA va avea sediul în municipiul Bucureşti, iar administrator unic a fost aleasă Valentina Ionaşcu. Şedinţa acţionarilor vine după ce, anul trecut, SC Şapte Spice SA a decis demararea procedurilor de majorare a capitalului social al întreprinderii de aproape cinci ori. Astfel, acţionarii companiei Şapte Spice SA, rezultată în urma divizării Vel Pitar, au aprobat majorarea capitalului social cu 15,8 milioane lei, până la nivelul de 20 milioane lei, prin aport în numerar. SC Şapte Spice SA este o societate independentă rezultată din divizarea Vel Pitar. Tot din acelaşi Vel Pitar au mai luat fiinţă la Râmnicu Vâlcea societatea Moara Rahova SA, iar administrator unic a fost aleasă firma GA Tec Administrare Afaceri SRL Bucureşti.
O altă societate cu sediul tot la Râmnicu Vâlcea se numeşte SC VP Magassin SA. De asemenea, firma VP Magassin din Râmnicu Vâlcea, controlată de acelaşi fond, a decis majorarea capitalului social cu 2,9 milioane lei, operaţiunea fiind deja aprobată în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din 18 august 2007. Compania se ocupă de administrarea spaţiilor comerciale în care îşi desfăşoară activitatea firma Vel Pitar. Atât Vel Pitar cât şi VP Magassin au fuzionat prin absorbţie cu firmele Libertatea Panificaţie, respectiv Libertatea Magazine, deţinute tot de Broadhurst.
Web Design by DowMedia