Alunecări de teren la Perişani

miercuri, 30 iulie 2008

Alunecări de teren la Perişani

 Trei sate din comuna Perişani sunt afectate de alunecările de teren. În satul Spinu, localnicii stau de doi ani cu frica că se vor trezi cu pereţii caselor peste ei, în timp ce în satul Poiana, surpările au distrus în proporţie de 90 la sută tencuiala şi picturile interioare ale bisericii din sat. La Podeni surpările s-au mai potolit, dar oricând e posibilă o reactivare.

Zeci de gospodării, în pericol

De mai bine de trei ani, comuna Perişani se chinuie să scape de alunecările de teren care pun în pericol zeci de gospodării din mai multe sate. Cei mai afectaţi sunt sătenii din Spinu. Aici, o falie alunecoasă care se întinde pe căteva zeci de hectare ameninţă de mai bine de doi ani să pună la pământ peste 25 de gospodării. Casele sunt destul de afectate. Propietarii lor au încercat să le repare pe ici pe colo, dar în fiecare an, odată cu venirea primăverii, şi după fiecare ploaie mai consistentă, fisurile din zidărie reapar. „Alunecarea din Spinu e mai veche. Noi i-am ajutat pe oamni cum am putut.

Le-am dat la fiecare dintre familiile afectate câte cinci sau zece saci de ciment  ca să-şi consolideze casele. Nu au primit nici un sprijin din fondurile guvernamentale.”, spune primarul Ion Sandu. În urmă cu trei ani, alt sat din comună a fost întors pe dos din cauza surpărilor de teren. Patru gospodării din satul Podeni au fost mutate, iar proprietarii lor au primit materiale de construcţii pentru a-şi reface casele în alte zone.

Locuitorii din Spinu afectaţi de alunecare de teren refuză însă categoric să-şi părăseacă gospodăriile. „Printre cei afectaţi sunt şi tineri şi bătrânii, însă niciunul nu este dispus să se mute. E greu să-i convingi să plece din casele lor”, a mai adăugat primarul. Şeful administraţie locale din perişani are şi soluţui pentru a rezolva odată pentru totdeauna problema satului Spinu.: „Trebuie regularizat total pârâul Valea Spinului care trece pe lângă sat!”

Biserică fără picturi

În satul Poiana, o altă alunecare. Surparea din zonă pune în pericol biserica satului.  Construcţia din lemn este printre cele mai noi lăcaşuri de cult din comună, dar de când cu alunecările de teren care dau bătăi de cap autorităţilor locale, pictura din interior a fost distrusă, iar pereţii abia dacă mai păstrează urme de tencuială. Biserica nu a fost însă închisă, slujbele continuând să se ţină aici. „Deocamdată nu este nici un pericol pentru enoriaşi, dar noi  am făcut toate demersurile pentru a constui un nou lăcaş de cult în satul Poiana.

Noua biserică va fi ridicată prin fonduri guvernamentale şi va fi mult mai spaţioasă decât cea veche”, a precizat primarul Sandu. Pentru noul lăcaş de cult din Poiana guvernul a alocat patru miliarde de lei vechi,iar în curând va fi pusă şi piatra de temelie a noii biserici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe