Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe, în vârstă de 55 de ani, a murit, miercuri dimineaţă, la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti, unde a fost internat în 26 mai, având cancer în stadiu de metastază.
În 26 mai, Buşe, care suferea de pleurezie pericardică şi cancer, a fost transportat la Fundeni cu un elicopter SMURD. Dumitru Buşe era preşedintele filialei Vâlcea a PC şi a candidat pentru postul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Potrivit lui Ion Deaconu, prim-vicepreşedinte al organizaţiei Vâlcea a Partidului Conservator, Buşe a murit miercuri dimineaţă, în jurul orei 9.00, la Fundeni, iar corpul neînsufleţit al acestuia va fi depus, joi, în sala Consiliului Judeţean Vâlcea. Dumitru Buşe va fi înmormântat sâmbătă.
Dumitru Buşe s-a născut la 4 iulie 1953 şi a urmat Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova, promoţia 1977, fiind economist. Ca activitate politică, el a condus filiala Vâlcea a Partidului Conservator, iar din 2004 este preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea.
(Mediafax)
Web Design by DowMedia