Minciunile şi şantajul lui Ion Cîlea

miercuri, 11 iunie 2008

Minciunile şi şantajul lui Ion Cîlea

 „Nea Ioane“, aşa i-a spus Mircea Geoană lui Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, ales, din eroare, preşedinte de Consiliul Judeţean. Ion Cîlea pare a fi însă departe de bunul simţ al ţăranilor pe care-i cheamă Ion. Al miilor de ţărani din câteva zeci de comune vâlcene minţiţi sistematic în ultimele zile de Cîlea. Minţiţi şi şantajaţi. Lipsit de scrupule dar şi de logică, având în preajma lui fel de fel de indivizi controversaţi dintre care se remarcă eminenţa macabră a PSD Vâlcea, mult controversatul Dumitru Persu (baron de Măldăreşti!), Ion Cîlea aleargă ca disperatul prin comunele vâlcene în care PSD a intrat în turul doi.

Liderul social democrat face campanie electorală folosind tehnica Consiliului Judeţean, dar asta are deja o importanţă mai mică. Important este mesajul pe care-l transmite alegătorilor. Iar mesajul are două componente. Una subliniată de minciună şi una de şantaj. Cîlea promite peste tot susţinere financiară a Consiliului Judeşean pentru comunele care vor avea primari PSD. Această promisiune este mincinoasă.

În primul rând liderul social democrat conduce un partid care nu are majoritate în Consiliul Judeţean, în al doilea rând este foarte posibil să aibă doi vicepreşedinţi din alte partide, în al treilea rând chiar dacă ar avea majoritate, chiar dacă toţi consilierii judeţeni ar fi de acord cu o conducere despotică a Consiliului Judeţean această instituţie nu are momentan un buget care să permită satisfacerea financiară a tuturor localităţilor pesediste în aşa fel încât să acopere toate promisiunile lui Cîlea.

Mai grav decât minciuna (pentru că mulţi politicieni mint) este şantajul. În mai multe localităţi Ion Cîlea a sugerat populaţiei că dacă nu votează pentru un candidat PSD primăria din comuna respectivă nu va primi nicio susţinere financiară a Consiliului Judeţean. Aceste practici sunt chiar mai ticăloase decât cele ale comuniştilor dinainte de 1989. Pentru că nici un prim secretar PCR nu ar fi fost atât de ticălos şi de neghiob încât să spună oamenilor că nu se vor face lucrări edilitare decât în anumite localităţi din judeţ.

La aproape 65 de ani Ion Cîlea este evident la capăt de carieră politică. După acest mandat nu-i rămâne decât pensionarea. Nu înţelegem de ce vrea un om cu părul alb, aflat în prag de pensie, să se acopere de ruşinea unor promisiuni neonorabile! Îl vom urmări joi la Stoileşti unde am în?eles că va veni într-un târg pentru a influenţa din nou alegătorii. Sperăm că se va abţine să mai promită marea cu sarea şi mai ales sperăm că populaţia din Stoileşti va înţelege clar că are de ales între un sexagenar care nu a făcut nimic şi un candidat tânăr, energic care poate reface comuna din temelii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe