După disputarea turneului final de junioare II, în Sala Traian,
- titlul a fost câştigat de CSS Caracal
Săptămâna trecută, la Rm. Vâlcea, în Sala Traian, are loc turneul final al Campionatului Naţional de handbal, junioare II. La competiţie, organizată de clubul Chimia, în colaborare cu DSJ Vâlcea şi FR Handbal, participă 8 formaţii împărţite în două grupe. Din Grupa A fac parte formaţiile Extrem Baia Mare, LPS Piatra Neamţ, LPS Sebeş şi echipa gazdă, Chimia. În Grupa B au fost repartizate, în urma tragerii la sorţi, formaţiile LPS Roman, CSS Drobeta Tn. Severin, CSS Caracal şi CSS 2 Baia Mare. FR Handbal a trimis la acest turneu, pentru a oficia, cinci cupluri de arbitri: Popa – Călina (Argeş); Candidatu – Spătaru (Teleorman); Bucur – Tanislav (Bucureşti); Gorina – Melencu (Dolj); Moale – Vasilescu (Argeş). Delegaţi pentru a superviza competiţia au fost desemnaţi C Baciu şi E Ionescu.
Antrenament cu ardelencele
În prima zi a competiţiei, Chimia Rm. Vâlcea a spulberat formaţia Extrem Baia Mare. Formaţia antrenată de Nicoleta Lazăr, Cristina Lada şi Mia Rădoi a trecut la pas de gruparea ardeleană, 31-17, după ce la pauză vâlcencele aveau 8 goluri avans, 18-10. După un început perfect, vâlcencele aveau 5-1, apoi au avut şi 6 goluri avans, 12-6, spre finalul primei reprize s-a redus diferenţa la 5 goluri, 14-9, însă finalul primei părţi pune 8 goluri între gazde şi ardelence, 18-10. La 5 minute de la reluare era 21-10 pentru Chimia, abia după aceea fetele de la Baia Mare reuşind să înscrie primul gol al părţii secunde. La jumătatea reprizei a doua era 24-12, apoi avantajul fetelor noastre s-a mărit considerabil, astfel că la final Chimia a câştigat fără emoţii: 31-17. Marcatoarele formaţiei lui Nicoleta Lazăr au fost Eliza Bucura – 8, Alina Ganţă – 4, Vasilica Vilău – 5, Elena Dăscălete – 1, Oana Tomiţoiu – 7, Ana Maria Poşircă – 5 şi Anca Constantin – 1. Au mai fost trecute pe foaia de joc Florina Şerban şi Elena Rădoi (portari) şi Cristina Firulete, Ştefania Tătuţ, Diana Şerbănoiu, Paula Văcaru şi Irina Cârjan. De la formaţia antrenată de Leontin Pop, Extrem Baia Mare, au marcat Cristina Sanda – 1, Eliza Buceschi – 3, Roxana Bob – 5, Simona Vezentan – 3, Ioana Tămaş – 1, Andrada Tomescu – 2 şi Ana Maria Brad – 2.
Victorie şi cu LPS Piatra Neamţ
În cea de-a doua zi a turneului final al Campionatului Naţional de handbal feminin junioare II, echipa antrenată de Nicoleta Lazăr, Chimia Rm. Vâlcea a tremurat serios pentru victoria contra celor de la LPS Piatra Neamţ. După un început ezitant, vâlcencele s-au văzut conduse şi au revenit abia în minutul 17 când au preluat conducerea pentru prima dată, 9-8. La pauză, însă a fost egal, 12-12, repriza secundă fiind cea care a decis victoria vâlcencelor, 25-20. Marcatoarele echipei vâlcene în acest meci au fost Elisa Bucura – 8, Alina Ganţă – 1, Vasilica Vilău – 7, Oana Tomiţoiu – 5, Ana Maria Poşircă – 3, Alina Cârjan – 1. De la gruparea din Piatra Neamţ au marcat Andreea Antoce – 9, Maria Pavelescu – 1, Bianca Marian – 4, Cristina Marariu- 1, Elena Atomei – 4 şi Andreea Zarciu – 1.
Eşec cu LPS Sebeş
Cel de-al treilea meci din grupă pentru Chimia Rm. Vâlcea a însemnat şi primul eşec. Trupa Nicoletei Lazăr a cedat, 22-23, în faţa celor de la LPS Sebeş. După un început ezitant, vâlcencele s-au văzut conduse pe tabela de marcaj în majoritatea timpului de joc din prima parte, însă la vestiare s-a intrat cu scorul egal, 12-12. mult mai sigure în apărare şi mai precise în atac, fetele lui Alexandru Weber şi-au asigurat victoria chiar dacă la un gol diferenţă. Meciul a fost cu ghinion pentru chimista Elisa Bucura, cea care chiar în ziua meciului şi-a serbat ziua de naştere. Marcatoarele formaţiei vâlcene în acest meci au fost Elisa Bucura – 3, Mădălina Vilău – 6, Raluca Dăscălete – 2, Oana Tomiţoiu – 2, Ana Maria Poşircă – 5, Anca Constantin – 2 şi Alina Ganţă – 2. De la gruparea ardeleană au punctat Alexandra Oncu – 7. Paula Chirilă – 7, Laura Mureşan – 2, Ioana Bojan – 4, Ioana Patachi – 2 şi Delia Paştiu – 1 gol.
CSS Drobeta Tn. Severin a plecat mai repede acasă
Ziua a patra a turneului ar fi trebuit să găzduiască, potrivit programului, meciurile de clasament din partea a doua. Astfel, s-a jucat mai întâi partida pentru locurile 7-8. S-au întâlnit formaţiile CSS 2 Baia Mare şi LPS Piatra Neamţ. A câştigat gruparea din Baia Mare, scor 32-21. Meciul pentru locurile 5-6 nu a mai avut loc datorită faptului că, în mod surprinzător, echipa din Tn. Severin a ales să nu se mai prezinte, pierzând meciul la „masa verde”, 0-10.
Au ajuns în finală
Penultima zi a turneului a început cu prima semifinală, meciul dintre gruparea Nicoletei Lazăr, Chimia, şi LPS Roman. La capătul unui joc extrem de echilibrat, decisa pe final, vâlcencele au câştigat cu 20-15, după ce la pauză acestea aveau doar un gol avans, 8-7. Marcatoarele formaţiei vâlcene în acest meci au fost Elisa Bucura – 9, Alina Ganţă – 3, Vilău – 3, Tomiţoiu – 2, Poşircă – 1 şi Anca Constantin – 1. de la gruparea din Roman principala marcatoare a fost Irina Lungu cu 6 goluri. A urmat cea de-a doua semifinală, LPS Sebeş – CSS Caracal. Gruparea din Caracal a dominat tot meciul, a intrat la pauză cu 6 goluri avans, 13-7 şi a câştigat la 10 goluri, 27-17. de la echipa învingătoare cele mai multe goluri au fost marcate de Alexandra Gogoriţă – 11 şi Adina Pană – 4. De la Sebeş cele mai multe reuşite au fost trecute la Paula Chirilă – 6 şi Alexandra Oncu – 4.
LPS Roman pe podium
Ultima zi a turneului final de handbal, junioare II, disputat la Rm. Vâlcea, în Sala Traian, a debutat cu finala mică, în care s-au întâlnit învinsele din semifinale, LPS Sebeş şi LPS Piatra Neamţ La pauză conducea gruparea din Roman, 8-6, însă după cele două reprize regulamentare scorul era egal, 15-15. au urmat alte două reprize de câte 5 minute, la final câştigătoare fiind gruparea din Moldova, LPS Roman, 20-16. Principalele marcatoare pentru formaţia învingătoare au fost Iulia Lungu – 9, Roxana Varga şi Adriana Chelaru – fiecare câte 3 goluri. De la formaţia din Sebeş principalele marcatoare au fost Alexandra Oncu – 5 Paula Chirilă – 3 goluri. Partida a fost condusă de teleormănenii Liviu Candidatu şi Dumitru Spătaru.
Finala câştigată cu noroc
Finala turneului s-a disputat între formaţiile care aveau cele mai multe şanse de a ajunge aici, Chimia Rm. Vâlcea şi CSS Caracal. Meciul a fost unul echilibrat, chiar dacă fetele Nicoletei Lazăr au început în forţă, cele de la Caracal revenind apoi. La pauză Chimia avea 2 goluri avans, 12-10, însă la final a câştigat formaţia care a fost ajutată şi de şansă, CSS Caracal, 22-20. Gruparea vâlceană a avut ghinion pentru că în finalul primei reprize s-a accidentat, şi nu a mai putut continua, o jucătoare de bază, Alina Ganţă, iar Nicoleta, din lipsă de altceva a folosit-o parcă prea mult în teren pe Raluca Dăscălete, neinspirată, care a greşit multe mingi atât în faza de apărare, cât mai ales în atac. Una peste alta, rezultatul este bun, Chimia reuşind să devină din nou vicecampioană naţională. În finală principala marcatoare vâlceană a fost Elisa Bucura cu 8 reuşite. Au mai înscris Alina Ganţă – 2, Mădălina Vilău – 2, Oana Tomiţoiu – 3, Ana Maria Poşircă – 3, Anca Constantin – 2. De la echipa învingătoare cele mai multe goluri au fost marcate de Carmen Ilie – 6, Alexandra Gogoriţă – 5 şi Georgiana Zarea – 4. Meciul a fost condus de argeşenii Nicolae Popa şi Valentin Călina.
Premii individuale
La final s-au acordat şi trei premii individuale. Cel mai tehnic jucător al turneului a fost desemnată chimista Elisa Bucura. Cel mai bun portar, de departe, o altă chimistă, Florina Şerban, iar golgeterul turneului a fost Karina Klimer, de la CSS 2 Baia Mare.
Clasament: 1. CSS Caracal; 2. Chimia Rm. Vâlcea; 3. LPS Roman; 4.LPS Sebeş; . Extrem Baia Mare; 6. CSS Drobeta Tn. Severin; 7. CSS 2 Baia Mare; 8. LPS Piatra Neamţ
Web Design by DowMedia