Oamenii lui Ion Cîlea îşi fac de cap chiar în instituţii conduse de foşti liberali. Valentin Traian Haralambiade, directorul APIA Vîlcea habar nu are ce nebunii fac subalternii săi de la Bălceşti de exemplu. Nu-i reproşăm activitatea domnului director pentru că ştim că Vîlcea este pe primul loc în topul judeţelor care au făcut decontările către agricultorii ce au solicitat subvenţii până acum din 28.000 de cereri fiind soluţionate favorabil 25.000.
Îi cerem doar să efectueze un control pentru a vedea cum stau lucrurile în Bălceşti. Aici un salariat APIA, Ion Curelaru, candidează pentru funcţia d e primar din partea PSD. Omul are 62 de ani şi a fost mâna dreaptă a sinistrului director agricol Ion Cîlea albind sub greutatea cupoanelor împărţite cu acesta. Dar despre cum au făcut aceşti doi indivizi bani frumoşi timp de 10 ani folosindu-se de terenurile „ străinaşilor” vom vorbi în ediţia viitoare.
Ca şi despre raportările scrise pe genunchii doamnei Avram cea atât de supusă domnului Cîlea în perioada în care acesta minţea Guvernul şi raporta recolte record care nu existau decât în mintea sa. La Bălceşti , Curelaru este ajutat în campanie direct de Elena Constantinescu, funcţionar public şi director al centrului APIA, care face campanie cu fermierii cărora ar trebui să le acorde asistenţă.
Doamna Elena are legături extrem de apropiate cu baronul local Giovani. Acesta ştie să profite la maxim de căldurile electorale şi nu numai ale doamnei director şi o pune la treabă zi şi noapte în folosul PSD. Directorul APIA ar trebui să stopeze campania electorală ilegală şi să sancţioneze pe cei care folosesc spaţiile şi logistica guvernului în scopuri personale.
Web Design by DowMedia