O redacţie poate face campanie pentru mai mulţi candidaţi, pentru mai multe partide, în funcţie de contractele de publicitate încheiate. Indiferent de politica editorială a unei publicaţii şi de contracte rareori într-o redacţie există un curent unanim, o susţinere fără echivoc a unui candidat sau a unei liste. Ziariştii au simpatii personale, au acces la informaţii, au o anumită educaţie.
Nici un patron de presă nu ar încerca pentru că ştie că nu ar reuşi să-şi manipuleze oamenii pentru a vota într-un fel anume. De când sunt în presă este pentru prima dată când mă aflu într-o redacţie care va vota în totalitate pentru un candidat. Am discutat cu toţi colegii mei şi am pus cap la cap motivaţiile noastre ale tuturor celor care vom vota la 1 iunie pe Emilian Frîncu pentru preşedenţia Consiliului Judeţean.
Toţi ştim că în urmă cu patru ani acest om ar fi ajuns preşedinte dacă nu exista o colaborare ticăloasă între consilierii judeţeni PC şi PSD cei din urmă preferând să deturneze dorinţa electoratului şi să dea votul candidatului unui partid care abia atinsese 5 % din voturile vâlcenilor. Toţi ştim că deputatul Frîncu este parlamentarul cel mai energic şi eficient pe care l-a avut judeţul nostru, este un om care timp de patru ani a alergat non stop pentru a cunoaşte problemele din judeţ şi pentru a le rezolva.
Lobbyul său pe lângă premier, pe lângă diverşi miniştri şi parlamentari a adus sute de milioane de euro în Vâlcea. Este evident că actualul Guvern va rămâne la putere cel puţin până în ianuarie anul viitor. Relaţiile personale extrem de bune ale lui Frâncu cu membrii cabinetului vor conta enorm în lunile care urmează. PNL nu va avea prea mulţi preşedinţi de Consilii Judeţene şi este logic ca banii cei mulţi să fie alocaţi de Guvern judeţelor conduse de liberali.
Vîlcea a încercat fel de fel de experimente . a avut preşedinte un fost şofer din neam de ciobani parvenit şi pedepsit chiar de conducerea PSD, a avut preşedinte un migrator politic şi un agramat celebru ca Anton Miţaru iar în ultimii patru ani judeţul a fost condus de un oportunist , fost cârciumar, care a ajuns nemeritat preşedinte.
Acum pentru prima dată vâlcenii pot alege un intelectual educat şi eficient, un om care iubeşte judeţul, un om care a investit bani grei în locaşele de cult din Vâlcea. Pentru prima dată liberali pot ajunge la preşedenţia Consiliului Judeţean. Redacţia noastră îi va acorda , integral votul, lui Emilian Frâncu , chiar dacă nici unul nu suntem liberali şi nu toţi avem înclinaţii spre această doctrină. Noi, familiile noastre şi cei care cred în capacitatea noastră de a judeca corect votăm Emilian Frâncu.
Web Design by DowMedia