Sparle si Soparle

joi, 17 aprilie 2008

Sparle si Soparle

 - Am trăit să o vedem şi pe asta! Petre Tănăsoaica, intervine pe textul unei subalterne şi ne face ziarişti scandalagii. Tocmai el care a stricat recent o conferinţă de presă a Oltchim unde a venit matrafoxat şi pus pe harţă şi care şi-a pierdut carnetul de conducere auto tot din cauza alcoolului. Din păcate măsura luată de poliţiştii din alt judeţ nu este repetată şi de cei vâlceni. Aceştia îi cunosc şi BMW-ul şi cârciumile d e unde pleacă băut la volan!

- În Ocnele Mari a fost împrăştiată o fiţuică care îl atacă vehement pe actualul primar. Bănuim că un june cu carnet portocaliu, Cosmin, este în spatele acestei diversiuni ordinare comandată de un contracandidat a cărei soţie şi-a pierdut şi ea permisul de conducere. Pentru alcool! Junele a făcut nişte gafe mari acum câteva luni şi nu a învăţat nimic. Ce naiba va face dacă alţii vor tipării foi volante cu afaceri legate de deratizări pe bani publici, de lucrări de amenajare a unor terenuri de sport şi de altele?

- Deputatul Frâncu a fost sesizat despre folosirea necorespunzătoare a unor fonduri nerambursabile obţinute de o haimana ce şi-a tras turmă de capre din aceşti bani, undeva pe lângă Dăeşti. Turma va fi în curând verificată. Se va cerceta şi ce se întâmplă cu laptele. Sperăm că ipochimenul a cumpărat capre nu ţapi.

- Dumitru Persu ne-a ameninţat cu un proces şi a spus că banii îi va da la un Cămin de Bătrâni. Proces de calomnie şi insult îi vom intenta noi. Lângă despăgubiri vom mai strânge bani din sponsorizări şi vom construi un alt Cămin. Unul pentru cei care trebuie internaţi la balamuc şi pentru fetele bătrâne care devin isterice în apropiere de menopauză. Mai ales că cele care sunt „ fete mari”!

- Cap mare şi roşu riscă să o încurce dacă mai face gafe ca cea de marţi de la conferinţa de presă a PSD. Mai bine s-ar ocupa de Băbeni şi de echipele de fotbal din eşalonul IV. Că la altceva oricum nu se pricepe.

- Un cititor din Bucureşti ne-a sunat să ne spună că deţine date interesante despre primarul din Stoileşti. Aşteptăm faxul domnule Giuroiu!

- La Dăeşti candidatul liberal a trecut în sondaje înaintea lui Ion Dobre iar la Olăneşti Doru Filip este pe primul loc. Despre Cioteanu nu se ştie încă unde va candida şi pe ce listă!

Alte titluri din editia curenta:

(Politica)Demisia lui Ion Cîlea
(Politica)PSD Valcea se distruge înainte de alegeri
(Fapt divers)Sase rãniti într-un accident pe Dealul Negru
(Editorial)Nişte nemernici
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Fapt divers)Înşelăciuni prin internet cu ceasuri Rolex
(Announcements)Întrebare pentru domnul Cîlea
(Politica)Cu gardă de corp la conferinţele PSD
(Politica)Silviu Popescu şi-a lansat candidatura pentru R...
(Administratie)Primarii din judeţul Vâlcea întârzie să îşi dec...
(Actualitate)Proiectul „Biroul de Consultanţă Energeti...
(Administratie)Primarul din Fîrtăţeşti a fost atacat de mercen...
(Announcements)Secretar de stat la plantare voluntară de brazi...
(Administratie)Veşti bune din Prundeni
(Administratie)Piscina din Roesti va fi inauguratã în zi ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe